TVR riscă să piardă frecvenţa de emisie din Republica Moldova
Noul preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Vlad Ţurcanu, a spus că membrii CCA au aflat cu întârziere despre scrisoarea Ministerului Dezvoltării Informaţionale privind scoaterea la concurs a frecvenţelor TVR, deşi fostul preşedinte, Corneliu Mihalache, ar fi ştiut despre ea de mai mult timp.
De altfel, potrivit lui Ţurcanu, neinformarea celorlalţi membri ai Consiliului depre existenţa scrisorii respective a fost unul din motivele destituirii lui Corneliu Mihalache din funcţia de preşedinte.
Vlad Ţurcanu a declarat că, deşi el personal a propus ca frecvenţa TVR să nu fie scosă la concurs înainte de a se clarifica toate aspectele situaţiei, decizia a fost, totuşi, luată, prin votul a cinci din cei nouă membri ai Consiliului.