Zeci de persoane s-au adunat la cimitrul Bellu, deschis pentru prima dată în cadrul Nopţii Muzeelor

Zeci de persoane de toate vârstele s-au adunat sâmbătă, în jurul orei 20.30, la cimitirul Bellu din Bucureşti, care este deschis pentru prima dată publicului larg în cadrul Nopţii Muzeelor.

Urmărește
13 afișări

Începând din acest an, Muzeul Bellu, coordonat de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, participă la Noaptea Muzeelor. Astfel, acest muzeu în aer liber invită publicul să descopere, într-o atmosferă inedită, colecţiile de artă pe care le adăposteşte.

În cadrul evenimentului, intitulat "O noapte în Grădina cu suflete a Baronului Bellu", au fost pregătite pentru vizitatori o expoziţie de pictură, o expoziţie de fotografie, un recital de muzică clasică şi pelerinaje la mormintele artiştilor din cimitirul Bellu.

În jurul orei 20.30, vizitatori de toate vârstele - de la copii mici veniţi cu familia până la bătrâni - s-au prezentat în faţa cimitirului Bellu curioşi să descopere obiectivele de pe traseele gândite de organizatori în cadrul Nopţii Muzeelor şi să le imortalizeze cu aparatele foto din dotare.

De altfel, cei interesaţi au la dispoziţie încă de la intrarea în cimitir hărţi cu principalele obiective care pot fi vizitate. Totodată, în ajutorul grupurilor de vizitatori de la Bellu au fost mobilizaţi mai mulţi ghizi.

Printre mormintele la care vizitatorii pot să meargă în pelerinaj în această noapte se găsesc cele ale unor personalităţi precum Ion Minulescu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Nae Ionescu, Tudor Vianu, Gina Patrichi, Toma Caragiu, Amza Pelea, Ernest Maftei, Gheorghe Dinică şi Adrian Pintea.

De asemenea, există şi un circuit al celor mai importante monumente din cadrul cimitirului: Aurel Vlaicu, Generalul Dragalina, Eroii francezi, Vasile Lascăr, C.A. Rosetti, fraţii Poroineanu, doamna cu umbrela, Barbu Bellu, Ion Mincu, Iulia Haşdeu. În plus, pot fi vizitate şi interioarele mausoleului fraţilor Gheorghieff, mausoleului familiei George Gr. Cantacuzino (Nababul) şi cel al capelei mari.

De altfel, oamenii s-au strâns după ora 20.30 şi la capela cimitirului Bellu pentru a asista la un recital susţinut de un cvartet de coarde.

În plus, în drum spre capelă vizitatorii pot admira o expoziţie de fotografie de artă funerară, dar şi o expoziţie de pictură cu lucrări realizate de elevi de la mai multe şcoli şi licee din Bucureşti.

Traseele pe care vizitatorii pot să le descopere în cimitirul Bellu în cadrul Nopţii Muzeelor sunt marcate cu lumânări, care urmează să fie aprinse.

Porţile vor fi deschise pentru cei interesaţi să descopere cimitirul Bellu în cadrul Nopţii Muzeelor până la ora 2.00, intrarea fiind liberă.

Peste 3.200 de muzee din 40 de ţări membre ale Consiliului Europei participă sâmbătă la cea de-a şaptea ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor, potrivit AFP.

În România, peste 70 de instituţii îşi deschid porţile vizitatorilor la Noaptea Muzeelor, cu expoziţii şi evenimente speciale, potrivit site-ului dedicat acestei manifestări, www.noapteamuzeelor.ro.

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a şaptea ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Secretarul General al Consiliului Europei şi, de asemenea, de UNESCO, care s-a alăturat Nopţii Muzeelor în anul 2009.

Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituită de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), care are loc pe 18 mai. În anul 2011, Noaptea Muzeelor este pentru prima dată patronată oficial şi de ICOM. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România este partener oficial al evenimentului la nivel internaţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici