- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (02.05.2011, 13:19)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Zilele Europene ale Operei aduc muzică, balet şi evenimente pentru copii pe 7 şi 8 mai, pe scena ONB
Zilele Europene ale Operei vor fi sărbătorite prin diverse manifestări - spectacole de operă şi balet, o prezentare interactivă şi un atelier pentru copii, dar şi un concert-omagiu pentru Maria Callas - pe 7 şi 8 mai, la Opera Naţională Bucureşti (ONB), informează instituţia de spectacole.
Urmărește
70 afișări
Opera Naţională Bucureşti va participa la Zilele Europene ale Operei cu o serie de evenimente speciale, deschise iubitorilor de toate vârstele ai operei şi ai artei în general. Pentru a facilita accesul unui număr mare de spectatori la operă, toate evenimentele incluse în acest program sunt concepute în termeni de "porţi deschise", acest lucru însemnând acces gratuit în limita locurilor disponibile.
Sâmbătă, de la ora 11.00, micii spectatori sunt invitaţi în Foaierul Galben al ONB la cea mai recentă premieră a Studioului Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess" - "Harap-Alb". Celebra poveste semnată de Ion Creangă va prinde viaţă sub forma unui spectacol de balet pentru copii, în regia şi coregrafia Mariei Popa. Scenografia a fost realizată de Andreea Koch, iar colajul muzical a fost alcătuit de Maria Popa şi Alexandru Istrate din lucrările unor compozitori români precum George Enescu, Marţian Negrea şi Paul Constantinescu. Din distribuţie fac parte Alexandru Negru, Octavian Ştefănescu, Luminiţa Dincă, Cristina Osiceanu, Marian Horhotă, Adina Manda, Iulian Gliţă, Radu Andrei Udoriu, Nicolas Daniel Bohor, David Mannara, Sorin Mihai, Tudor Moldoveanu, Mircea Crăciun, Alexandru Polihron, Oana Nicolescu, Monica Iamandi, Andreea Mihai, Alina Stanciu, Florin Iancu, spectacolul fiind realizat cu participarea elevilor Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucureşti.
Sâmbătă seară, la ora 19.00, iubitorii de operă sunt aşteptaţi la "Alcina", spectacol realizat în coproducţie de Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Opera semnată de Georg Friedrich Händel are la bază un libret inspirat de poemul epic "Orlando furioso", creaţie a poetului italian renascentist Ludovico Ariosto.
Îşi vor da concursul Orchestra de Barockeri a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (concert maestru: Mihail Ghiga, clavecin: Verona Maier, lăută: Olivia Iancu) şi studenţi ai aceleiaşi instituţii de învăţământ, care urmează în prezent cursuri de specialitate la nivel de licenţă şi masterat: Rodica Vică, Emanuela Pascu, Adina Băjenică Secobeanu, Veronica Anuşca, Iustinian Zetea, Nicolae Simonov şi Ana Cebotari. Tinerele talente vor evolua sub bagheta dirijorului Adrian Buciu. Regia este semnată de Anda Tăbăcaru Hogea, scenografia a fost concepută de Anca Albani, iar mişcarea scenică a fost realizată de Monica Mihăescu. Pregătirea muzicală a producţiei fost asigurată de Mihail Vîrtosu şi Alexandru Geamănă.
Duminică, este din nou rândul micilor spectatori să vină la "porţile deschise" ale Operei Naţionale Bucureşti. La ora 11.00, în Foaierul Galben al ONB, va avea loc o prezentare interactivă pe tema "De ce iubim opera?", activitate adresată copiilor de vârsta gimnaziului (clasele V - VIII). Întâlnirea va fi moderată de dirijorul ONB Vlad Conta, cu participarea mezzo-sopranei ONB Oana Andra. Cei doi artişti îi vor conduce pe copii prin lumea operei, printre temele atinse în cadrul discuţiei numărându-se: caracteristicile spectacolului de operă în comparaţie cu alte forme de spectacol, "secretele de culise" ale unui dirijor, cum este structurată o operă, cum arată o partitură, cum se pregăteşte un solist de operă pentru un nou rol.
În paralel cu acest eveniment se va desfăşura un atelier de creaţie pentru participanţii cu vârste mai mici (clasele I - IV), în cadrul căruia copiii vor lucra practic (desen, colaj etc.), în jurul temei "Pe scena Operei". Atelierul va fi coodonat de Mona Silvia-Timofte, colaborator ONB şi al Muzeului Naţional de Artă al României. Pentru prezentarea interactivă din Foaierul Galben, accesul este liber în limita locurilor disponibile. Pentru atelierul de creaţie, din cauza spaţiului restrâns, va participa o singură clasă de copii.
Dumincă seară, la ora 19.00, evenimentul care va încheia Zilele Europene ale Operei este concertul "Omagiu Maria Callas". Concertul se va desfăşura în prezenţa Giovannei Lomazzi, asistentă a Mariei Callas. Giovanna Lomazzi a participat ca membru al juriului în mai multe concursuri şi selecţii internaţionale de canto. Din 1992 este vicepreşedinta Asociaţiei lirice şi concertistice italiene (ASLICO) din Milano, şcoală de perfecţionare pentru cântăreţii lirici. Cu o activitate recunoscută la nivel internaţional această instituţie organizează în fiecare an Concursul pentru tinerii interpreţii lirici din Europa, la care se înscriu peste 200 de participanţi.
Concertul se va desfăşura sub bagheta dirijorului Alessandro Fabrizzi (Italia), numit recent director artistic şi muzical al Orchestrei simfonice italiene Monteverdi. Îşi vor da concursul solişti vocali ai ONB şi artişti invitaţi (în ordine alfabetică): Iordache Basalic, Mariana Colpoş, Maria Jinga, Hector Lopez, Silvia Sorina Munteanu, Ionuţ Pascu, Daniela Păcurar, Anda Pop, Cristina Radu, Carmen Topciu, Mediana Vlad. Evenimentul va avea loc cu participarea orchestrei şi corului ONB (maestru de cor: Stelian Olariu).
Din programul serii vor face parte fragmente cunoscute şi îndrăgite, din opere precum: "La Traviata" (Giuseppe Verdi), "Bărbierul din Sevilia" (Gioacchino Rossini), "Don Pasquale" (Gaetano Donizetti), "Carmen" (Georges Bizet), "La Bohème" şi "Tosca" (Giacomo Puccini).
În acest an, Zilele Europene ale Operei vor fi sărbătorite de toate teatrele lirice importante ale continentului în datele de 7 şi 8 mai. Evenimentul este coordonat la nivel internaţional de Opera Europa şi Reţeaua europeană pentru educaţie în operă şi balet (RESEO), ediţia din acest reunind 103 companii din 23 de ţări europene. Obiectivul manifestării este acela de a deschide uşile teatrelor lirice pentru a permite publicului larg să descopere specificul operei şi universul "ascuns" din spatele scenei. Anul trecut, peste o sută de mii de vizitatori au trecut porţile operelor europene în cadrul manifestării. Tema aleasă pentru ediţia 2011 este "Urechi tinere" ("Young Ears"), referindu-se atât la publicul tânăr (copii şi adolescenţi) - care trebuie să beneficieze de programe educative special concepute pentru a se apropia de genul liric -, cât şi la persoane care nu au fost niciodată sau au fost foarte puţin la operă, dar care constituie un public potenţial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce trebuie să știi despre alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie? Aproape 19.000 de secții de votare vor fi deschise pe teritoriul României începând cu ora 07:00
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe