Prima pagină » Cultură-Media » Semnificaţii istorice pentru ziua de 24 ianuarie

Semnificaţii istorice pentru ziua de 24 ianuarie

În 1859, Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova. Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate. Pe 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza.
Semnificaţii istorice pentru ziua de 24 ianuarie

1458 – Matei Corvin este ales rege al Ungariei.


1712 – S-a născut Frederic al II-lea, supranumit „cel Mare”, rege al Prusiei, din dinastia Hohenzolern (1740-1786);


1732 – S-a născut scriitorul şi dramaturgul Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, autorul unor texte de teatru, dintre care două s-au bucurat de o mare popularitate: „Bărbierul din Sevilla” şi „Nunta lui Figaro”.


1849 – S-a născut Badea Cârţan, ţăran român, celebru pentru călătoria sa pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. (m.7 august 1911)


1889 – S-a născut scriitorul Victor Eftimiu („Înşir’te, mărgărite”) (m. 27 noiembrie 1972)


1905 – S-a născut actorul Grigore Vasiliu Birlic. A avut o îndelungată şi prestigioasă carieră teatrală în registrul comic (m. 14 februarie 1970)


1905 – A încetat din viaţă publicistul şi omul politic Nicolae Ionescu, membru fondator al Societăţii Academice Române şi vicepreşedinte al Academiei Române (n. 1820)


1906 – S-a născut sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române (m. 8 august 1982)


1920 – A încetat din viaţă pictorul Amedeo Modigliani.


1921 – S-a născut regizoarea Sorana Coroamă – Stanca, creatoare a numeroase spectacole la Iaşi, Bucureşti, Cluj, precum şi la Televiziunea Română (d. 2007)


1932 – S-a născut actorul Silviu Stănculescu, (m. 22-23 octombrie 1998)


1965 – A încetat din viaţă Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1953 (n. 30 noiembrie 1874).


1986 – A încetat din viaţă regizorul Vicente Minelli.


1990 – Ion Raţiu, preşedintele fondator al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), a revenit în România după 50 de ani de exil.


2006 – A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române. A colaborat la („Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848”, „Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, „Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), „Unirea Principatelor Române”, „De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume) şi a colaborat la „Tratatul de Istorie a Românilor”. (n. 26 februarie 1926)


2006 – A încetat din viaţă scriitoarea Marta Cozmin (Pop), autoare de literatură pentru copii şi dramaturg („Croitorul de poveşti”, „Teatrul a murit. Trăiască teatrul”)


2006 – A încetat din viaţă actorul Chris Penn, fratele mai mic al celebrului Sean Penn („Mullholland Falls”, „Poliţişti fără maniere”, „Afacere de familie”).


2010  – A murit regizorul de teatru şi film Horea Popescu, cunoscut pentru pelicule devenite clasice precum „Cuibul de viespi” şi „Moartea unui artist”.