Video DIZGRAŢIAŢII. Mărturii de după gratii. Condamnaţi pentru omor, reabilitaţi prin muzică şi poezie - VIDEO

La penitenciarul de minori şi tineri din Tichileşti, judeţul Brăila, reabilitarea se face prin muzică, teatru, pictură şi literatură. Adolescenţii, mulţi dintre ei care au abandonat şcoala, sau care nici măcar nu au fost înscrişi la vreo formă de învăţământ, descoperă astfel că au înclinaţii la pictură, la dans şi chiar la a scrie poezii.

Traian Zamfir, un tânăr de 20 de ani, a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru o crimă comise la 17 ani. Abandonase şcoala de aproape 5 ani, consumase foarte mult alcool în acea zi şi într-un moment de furie, în care şi-a amintit cât de tare era bătut de bunica lui când era mic, şi-a revărsat pe ea toată furia şi frustrările.

"A fost rău ce am făcut, a fost un păcat, nu ştiam exact ce fac, fiind copil ce imagine avea atunci?! Sper să mă înţeleagă, ştiu că nu o să mă înţeleagă toţi, dar sper să îmi dea o şansă să mă reintegrez printre ei. Visam să ajung să fiu şofer, să ajung...multe visuri. Şi când am ajuns aici toate s-au dus aşa, de-odată. Mă întrebam singur, oare este adevărat ce am făcut?", spune Traian, în timp ce stă pe scaunul din atelierul de arte al penitenciarului Tichileşti, care, probabil, i-a schimbat destinul.

În această sală a intrat, pentru prima dată, în urmă cu aproape doi ani, la un curs de literatură. Chiar dacă se chinuia să citească, nu ştia ce este genul epic, iar singurele cărţi parcurse până la 18 ani au fost manualele din şcoala generală, Traian a descoperit că îi este foarte uşor să scrie în versuri. Sub îndemnul directorului şcolii speciale din penitenciarul Tichileşti, Traian s-a reîinscris în clasa a şaptea. Îndrumat de gândurile care îl măcinau, a compus prima lui poezie, prin care a descris viaţa din spatele gratiilor şi visurile care încă le mai are.

Impresionaţi de profunzimea versurilor, educatorii din penitenciar au decis să înscrie această poezie la un concurs şcolar de artă epică, alături de alte câteva sute de compoziţii ale elevilor de gimnaziu şi liceu din judeţul Brăila. Şi membrii juriului au fost uluiţi de poezia compusă de tânărul care abandonase de mai bine de şapte ani şcoala, astfel încât i-au acordat premiul întâi.

"Cheile se aud iarăşi pe hol / Deschid uşile ce au precis un rol. Deschid uşile şi le închid la loc / Şi îţi reamintesc că tu rămâi pe loc. Se aud paşi, e un supraveghetor, / Aş vrea să am aripi, putere ca să zbor. Se aud paşi care vin spre mine, / Aş vrea să am aripi, să zbor în cer unde este mai bine. Sunetul lacătului de pe uşa mea / E sunetul care descuie încuietoarea. Un ticăit ascuns în sufletul meu / Un ticăit strident devenit mult prea greu. Dar ziua în care liber voi zbura / Va fi ziua când mă voi elibera. Voi reînvăţa uşor să zbor / Detenţia va fi coşmarul care piere", recită Traian poezia care i-a adus marele premiu la concursul şcolar judeţean de artă epică din 2016.

Abia după ce a ajuns în spatele gratiilor a realizat cât de greşit era drumul pe care a mers până atunci. Acum, spune că s-a schimbat, că îşi asumă greşelile, dar prin ceea ce a învăţat în spatele gratiilor speră ca şi societatea să îl perceapă ca pe un om care s-a îndreptat, nu ca pe un om violent.

”Este foarte rău pentru oricine să ajungă aici. Nu mai ai familie aproape, nu mai ai nimic, iar de sărbători este foarte urât, nu ai cu cine să stai la masă, nu ai... încercăm să ne reabilităm şi să ne învăţăm o lecţie, dar pentru mulţi este foarte rău că ajung şi multe visuri se strică la copii când ajung aici. Foarte multe drumuri se spulberă, foarte multe drumuri... Iar mulţi când ajung aici se întrebă ce rost mai are, că deja ajunşi aici nu mai pot să facă nimic. Dar nu este adevărat. Poţi să încerci să te reabilitezi în penitenciar şi poţi să o iei pe alt drum în viaţă. Cum ar fi un ban, îl mototoleşti şi când îl desfaci tot la fel este. Trebuie să ne obişnuim că am făcut o prostie şi nu trebuia să o facem”, spune tânărul de 20 de ani.

Chiar dacă a descoperit că are talent la a scrie poezii, după eliberare visează să lucreze ca mecanic auto şi să îşi întemeieze o familie.

"Societatea întotdeauna are o problemă vizavi de ei, de comportamentele lor, de faptele lor, dar, prin activităţile pe care le facem noi extra-unitare, adică în afara unităţii, eu am lucrat cu o categorie de copii care au fapte foarte urâte şi foarte grele. Cu toate acestea, în momentul în care m-am dus în societate şi am expus calităţile acestor copii, deja percepţia a fost alta. Pentru că faptele lor la vârsta aceasta, în general, sunt inconştiente. Nu că ar fi o scuză, dar fiecăruia dintre noi ni se poate întâmpla acest lucru. Să ştiţi că au fost copii aici, să vă dau un exemplu, un copil care a creat o crimă foarte urâtă. Dar dacă citeşti dosarul, acel copil a fost traumatizat de tatăl lui. Acest copil este foarte liniştit, am reuşit de la el să scot nişte lucruri nemaipomenite, neaşteptate şi de câte ori stau de vorbă cu el, sincer, îi pare rău că a făcut lucrul acela. Dar, societatea, când va ieşi afară, s-ar putea să îl condamne. Şi nu cred că este de condamnat", spune Camelia Roxana Apostu, ofiţer educator la Centrul de detenţie minori şi tineri Tichileşti.

În atelierul de arte al Penitenciarului Tichileşti sunt şi foarte mule tablouri şi bibelouri lucrate manual de tinerii aflaţi în detenţie. Unii dintre aceştia au pus mâna pentru prima dată pe o pensulă în momentul în care au fost încarceraţi, iar la finalul perioadei de detenţie vânduseră deja mai multe tablouri pictate de ei. Niciunul dintre tinerii care au reuşit să dobândească astfel de abilităţi nu au recidivat şi nu au mai comis infracţiuni pentru a-şi asigura cele necesare unui trai decent.

"Mulţi dintre ei provin din medii cu familii dezmembrate, sau din cămine. Le spun: <<Dacă voi aţi suferit o traumă, nu încercaţi să o repetaţi asupra viitorului dumneavoastră ca părinte!>>. Noi, cadrele, facem orice e posibil ca să putem să îi ajutăm, dar şi societatea, afară, după ce se eliberează, ar trebui să îi sprijine mult mai mult. Adică, nişte centre sau nişte servicii care să preia acest copil şi să îl urmărească după ce el s-a eliberat. Să îl sprijine, pentru că sunt unii care chiar nu au unde să se ducă, nu au unde să locuiască, căminul nu întotdeauna este o formă de a-l primi, pentru că el a plecat de acolo şi ştie ce traume a trăit şi prin ce a trecut şi poate chiar ăla a fost mediul care l-a determinat să facă această faptă", mai spune ofiţerul educator, Camelia Roxana Apostu.

Într-o altă încăpere a penitenciarului, la etajul 1, este biblioteca. Iar lângă rafturile cu cele câteva mii de cărţi se află un sistem de tobe şi o chitară. Memet Taner şi Seper Gesur, doi veri în vârstă de 19 şi 20 de ani, îşi amintesc cum cântau în urmă cu un an la nunţi şi la diverse evenimente

Cei doi, alături de un alt tânăr de 20 de ani, făceau parte dintr-o formaţie de muzică uşoară. Cu toţii cântau de mici, şi chiar plănuiau să să dobândească studii muzicale superioare. Dar, la unul dintre evenimentele la care au participat, au întâlnit o tânără care avea să le schimbe total destinul.

"Am făcut şcoala de muzică la clarinet, am cântat. Am făcut şi pian. Am cântat la nunţi, la evenimente, cânt de când eram copil, aveam 8-9 ani. La un eveniment am fost cu o fată, care şi ea a vrut, nu am forţat-o. A fost cu noi şi ne-a cerut o sumă de bani. I-am dat suma aceea, apoi, după ceva timp ne-a zis <<dacă nu îmi daţi banii ăştia, mă duc la poliţie şi vă reclam!>>. I-am dat 25 de milioane eu, 25 de milioane el şi 25 de milioane încă un băiat. În total, 75 de milioane. Pe urmă ne-a cerut în continuare, iar noi nu am mai vrut să îi dăm. S-a dus la poliţie, a depus plângere, iar după 6 ani de zile, am ajuns aici. Fapta era făcută la minorat, aveam 14-15 ani”, povesteşte Seper, în timp ce stă în spatele tobelor şi ţine în mâna dreaptă cele două beţe.

După un proces maraton, care a durat mai bine de şase ani, trei dintre cei patru membri ai formaţiei au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare, fiind acuzaţi de viol. Spun că şi-au învăţat lecţia şi, odată ce vor fi eliberaţi, se vor întoarce la muzică şi se vor feri de orice faptă care le poate pune libertatea în pericol.

Tocmai pentru a-i încuraja să continue să cânte şi să-şi dezvolte talentul muzical, reprezentanţii centrului de detenţie Tichileăti le permit aproape în fiecare zi să vină să repete la instrumentele muzicale, sau chiar să îşi aducă de acasă alte instrumente.

”Indiferent de infracţiunea comisă de ei, rolul nostru este să îi ajutăm să revină în societate, să se reintegreze. De aceea, aşa cum am văzut că în alte state a dat rezultate, încercăm să le punem la dispoziţie tot ceea ce le oferă perspective pentru o viaţă cinstită. Organizăm cursuri de calificare, cursuri de utilizare a computerului şi internetului, ore de artă plastică, de literatură, de muzică. Cei obişnuiţi cu munca câmpului, cum s-ar zice, pot merge să facă practică la o fermă din apropierea penitenciarului. Iar în momentul în care identificăm o înclinaţie a unui tânăr într-o anumită direcţie, îl sprijinim să se dezvolte în acel sens”, declară comisarul şef Stelian Nicuşor, directorul Centrului de Detenţie Tichileşti.

România are, însă, în continuare o mare problemă în ceea ce priveşte reintegrarea socială a deţinuţilor. Mai bine de jumătate dintre persoanele care comit o infracţiune, după eliberare ajung să recidiveze. Iar situaţia este similară şi în cazul acestor centre de detenţie pentru minori şi tineri. În prezent, nu există nicio organizaţie şi nicio instituţie capabilă să preia tinerii eliberaţi din detenţie şi să îi sprijine eficient în vederea continuării studiilor, angajării şi asigurării unui trai decent. Astfel, după ce sunt puşi în libertate, adolescenţii şi tinerii se întorc, de cele mai multe ori, într-un mediu viciat. Lipsiţi de resurse financiare şi încurajaţi chiar de propria familie, ajung să comită o nouă infracţiune, ceea ce, practic, le compromite aproape orice şansă de reabilitare.

Citeşte şi: FOTO #DIZGRAŢIAŢII Închisoare pe model norvegian. Deţinuţii din Tichileşti pot decide cum execută pedeapsa

Citeşte şi: #DIZGRAŢIAŢII De ce pleacă un gardian după 26 de ani din sistem: Nu mai câştig decât stres - GALERIE FOTO, VIDEO

Citeşte şi: DIZGRAŢIAŢII. România, ţara în care ultima închisoare a fost construită în 1994 şi nu a fost încă finalizată

Citeşte şi: #Dizgraţiaţii. Un om moare la fiecare trei zile în închisorile României. Imaginea unui sistem nereformat