Dizgrațiații

Trei rapoarte despre condiţiile din penitenciare, IGNORATE. „Situaţia a devenit publică doar când politicienii ajunşi în arest preventiv au început să se plângă de condiţii”

Nu mai puţin de trei rapoarte despre situaţia penitenciarelor din ţară au fost date de Comisia pentru drepturile omului în 2005, 2009 şi 2014, iar problemele sistemice au fost confirmate odată cu deciziile CEDO, covârşitoare în favoarea deţinuţilor. Cu toate acestea, supraaglomerarea persistă în unele centre de detenţie, iar condiţiile minime de igienă sau hrană lipsesc în foarte multe cazuri.

Situaţie confuză în cazul deţinutului care s-a sinucis la Rahova/ Date diferite, oferite de la ANP şi Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a anunţat marţi că va efectua o anchetă în cazul deţinutului care s-a sinucis în urma refuzului conducerii Penitenciarului Rahova de a-i permite să asiste la înmormântările soţiei, copilului şi fratelui său. ANP transmite însă că fiul şi soţia deţinutului muriseră în 2014.

Dezbaterea proiectului legii graţierii a fost amânată pentru 11 aprilie. Executivul pregăteşte unele măsuri complementare

Senatorii jurişti au amânat, marţi, la cererea ministrului Justiţiei, dezbaterea proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, Tudorel Toader precizând că Executivul pregăteşte unele măsuri complementare graţierii pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.

DIZGRAŢIAŢII. Deţinută, la 70 de ani, în singurul penitenciar pentru femei din România: Să îmi ajute Dumnezeu să duc viaţa până la sfârşitul pedepsei

1.390 de femei sunt încarcerate la această oră în penitenciarele din România şi aproape jumătate din ele se află la Târgşor. Despre condiţiile de acolo, cum supravieţuieşte o poveste de dragoste după gratii şi care sunt şansele de a mai trăi normal,aflaţi într-un material al campaniei #DIZGRAŢIAŢII.

#DIZGRAŢIAŢII Deţinutul angajat la fermă doar după gratii. În libertate, aceeaşi societate l-a respins

Un recidivist are mai mari şanse să îşi găsească un loc de muncă dacă revine după gratii, decât în libertate. Campania #DIZGRAŢIAŢII vă prezintă cazul unui deţinut care a muncit la aceeaşi fermă de legume după fiecare din cele patru condamnări. În libertate acelaşi patron l-a respins.

Marius Vulpe, directorul ANP: Am discutat despre posibile modificări legislative care ar ajuta la IEŞIREA deţinuţilor din penitenciare

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, a declarat, luni, că în cadrul discuţiei pe care a avut-o cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au fost discutate posibile modificări legislative care ar ajuta ieşirea din penitenciar a deţinuţilor.

#DIZGRAŢIAŢII În România, un deţinut mănâncă de 4 lei pe zi. Cum arată masa unui condamnat

Un deţinut mănâncă de 4 lei pe zi în România, atât cât rămâne din cei 3.500 de lei alocaţi, după ce sunt plătite salariile angajaţilor, serviciile medicale, transportul şi întreţinerea, arată datele furnizate de ANP. În aceste condiţii, cei mai mulţi speră la pachete de acasă.

DIZGRAŢIAŢII. Sistemul de probaţiune, alternativa la detenţie / ”Suntem un consilier la 300 de condamnaţi. Ne sacrificăm viaţa personală şi facem ore suplimentare fără număr”

Condamnaţii cu suspendare sunt monitorizaţi de cei 377 de consilieri de probaţiune din România. Aceleaşi persoane se ocupă şi de rapoartele de eliberare condiţionată. Sistemul nu este însă total funcţional: un consilier are în lucru, în medie, chiar şi 300 de dosare.

DIZGRAŢIAŢII. Un paznic la 300 de deţinuţi, un milion de ore suplimentare şi plecări masive din sistem (GALERIE FOTO)

Nu mai puţin de un milion de ore suplimentare care trebuie recuperate, spun sindicatele din sistem, condiţiile de muncă necorespunzătoare din penitenciare şi salariile mici au dus la situaţia în care numai la Jilava un paznic păzeşte 300 de deţinuţi. Iar uneori, condamnaţii se păzesc între ei.

Condiţiile din închisorile din România NU întrunesc standardele internaţionale. România, CRITICATĂ de Departamentul american de Stat

Condiţiile de trai din închisorile din România rămân în continuare aspre şi nu întrunesc standardele internaţionale, susţine raportul anual privind Drepturile Omului al Departamentului american de Stat.

Gregorian BIVOLARU, primul INTERVIU dat presei de când a fost adus în ţară. Detalii despre fuga în Suedia, relaţiile cu persoane publice şi cum a fost prins în Franţa

Gregorian Bivolaru a povestit, în primul interviu exclusiv de la aducerea în ţară, acordat MEDIAFAX, despre modul în care a plecat din România, ascuns într-un tir, cum a fost prins la Paris, la un târg de carte, la care mergea anual, şi vânătoarea de vrăjitoare dusă împotriva membrilor MISA. De asemenea, Bivolaru a mai declarat că după aducerea în ţară, un procuror i-a spus că dosarul său poate fi redeschis în schimbul unor denunţuri la adresa unor persoane cu funcţii, care l-ar fi ajutat să plece din ţară.

Un fost director al unei închisori din Norvegia: Penitenciarele din România sunt prea mari şi suprapopulate. Odată eliberat din închisoare, deţinutul este, practic, pe STRADĂ, pe cont propriu

Un fost director al unei închisori din Norvegia - în care s-a implementat conceptul de "ecologie umană" şi în care gradul de recidivă este de doar 15 % faţă de 70 % cât este media europeană - spune că penitenciarele din România sunt prea mari, suprapopulate, iar deţinuţii sunt lăsaţi "pe stradă" după eliberare.

Sindicatul din Penitenciare susţine că bugetul pe 2017 convenit cu ANP este insuficient pentru plata a 14.000 de angajaţi

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) anunţă că, deşi a convenit cu ANP ca în 2017 să se aloce buget pentru 14.000 posturi, în şedinţa de joi sindicatul a fost informat că din bugetul pe anul în curs pot fi plătiţi 12.762 de angajaţi.

#DIZGRAŢIAŢII Statistica neagră: Deţinuţii sunt condamnaţi de societate să rămână pe viaţă „puşcăriaşi”. Reabilitarea de după gratii, aproape INEXISTENTĂ

Patru din 10 oameni care au călcat vreodată într-o închisoare din România se vor întoarce acolo. O statistică neagră arată că reabilitarea de după gratii nu poate ajuta omul când este eliberat. Încercăm să înţelegem fenomenul într-un material din campania DIZGRAŢIAŢII.

CSM a avizat pozitiv proiectul de lege privind graţierea

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat pozitiv proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, având două observaţii, unul privind reducerea limitei maxime de pedepasă de la 5 la 3 ani şi includerea minorilor condamnaţi în proiect.

Un bărbat, ANCHETAT după ce a încercat să plaseze cu o dronă un pachet în Penitenciarul Mioveni

Un bărbat este anchetat după ce a fost prins ghidând o dronă cu intenţia de a plasa ilegal un pachet în Penitenciarul Mioveni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DIZGRAŢIAŢII. România, ţara în care ultima închisoare a fost construită în 1994 şi nu a fost încă finalizată

Lipsa spaţiilor şi condiţiile proaste stau la baza tuturor proceselor pierdute de România în faţa deţinuţilor. Cu toate acestea, ultimul penitenciar a fost construit începând cu 1994 iar singurul proiect de închisoare public-privată, anunţat acum şase ani, nu s-a materializat niciodată.

Direcţia Legislaţie CSM, rezervată în privinţa proiectului privind GRAŢIEREA: „Punerea în libertate a unui număr semnificativ de persoane poate crea un sentiment de insecuritate socială”

Direcţia legislaţie din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susţine că proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, iar unele dispoziţii pot da naştere la interpretări în practica instanţelor prin felul în care sunt formulate.

DIZGRAŢIAŢII. Povestea singurului român care a reuşit să câştige cel mai dur maraton din lume. Tibi Uşeriu, drumul de la infractor la campion: „10 ani am lipsit de la apel din propria tinereţe”

Singurul român care a reuşit să câştige cel mai dur maraton din lume, Ultra 6633, Tibi Uşeriu, face dezvăluiri incredibile despre drumul său în viaţă, de la infractorul care a evadat din două închisori şi a fost vânat de Interpol şi până la sportivul de anduranţă care este astăzi.

#DIZGRAŢIAŢII Deţinut: Un cazier te condamnă pe viaţă. Aici eşti “pachet”, afară eşti condamnatul

Câte şanse are un deţinut să redevină om în societatea românească? Statisticile arată că 40% dintre cei condamnaţi revin după gratii, în timp ce puşcăriaşii spun că mai grea e condamnarea oamenilor de după eliberare. O problemă la care încercăm să găsim un răspuns în cadrul campaniei DIZGRAŢIAŢII.

Bilanţ ANP: Avem deţinuţi cu tendinţe spre radicalizare, dar nu este un fenomen

În penitenciarele din România există deţinuţi de religie musulmană cu tendinţe spre radicalizare, autorităţile pregătindu-se pentru a preveni eventuale evenimente, deocamdată nefiind vorba de un fenomen, potrivit directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe.

CEDO a obligat România la plata a 1,6 mil. euro despăgubiri pentru condiţiile de detenţie în 2016

Statul român a fost obligat să plătească peste 1,6 milioane de euro despăgubiri, în 2016, în cauzele în care a fost condamnat la CEDO pentru nerespectarea condiţiilor de detenţie, dublu faţă de perioada 1990-2015, potrivit datelor furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

La Penitenciarul Aiud s-a creat un spaţiu special pentru copiii care îşi vizitează părinţii deţinuţi

Penitenciarul Aiud a amenajat, odată cu repararea clădirii, un spaţiu pentru copiii care îşi vizitează părinţii deţinuţi, reprezentanţii instituţiei precizând că urmăresc, astfel, creşterea gradului de confort al copiilor pe durata vizitei şi îmbunătăţirea relaţionării în familie.

Legea graţierii, dezbătută în Comisia juridică a Senatului. Un reprezentant al Administraţiei Penitenciarelor, invitat

Comisia juridică a Senatului a dezbătut, marţi, proiectul de lege al guvernului privind graţierea, reprezentanţi ai magistraţilor fiind invitaţi să ia parte la discuţii.

Teodor Meleşcanu: Guvernul are obligaţia să găsească soluţii pentru penitenciare, gradul de ocupare este de 200%

Guvernul are obligaţia să găsească cele mai bune modalităţi pentru ca situaţia din penitenciare să fie cât de cât omenească, având în vedere că gradul de ocupare din închisori este, la momentul actual, de 200%, a declarat, la ieşirea de la DNA, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

#DIZGRAŢIAŢII. Drumul de la om la deţinut. “Unde am ajuns aici, în iad?”

Sunt închisori în ţară în care, cel puţin pe hârtie, nu mai încape niciun om.În realitate, deţinuţii sunt ţinuţi la înghesuială, iar condiţiile, departe de a fi pentru oameni. O spune CEDO la fiecare proces pe care îl câştigă un deţinut contra statului. #DIZGRAŢIAŢII vă arată faţa nefardată a sistemului.

Un tânăr din Cluj, condamnat la 4 luni cu executare fără a fi citat sau anunţat de pedeapsă

Un tânăr de 28 de ani a fost încarcerat timp de două luni după ce Judecătoria Gherla a decis să înlocuiască o amendă penală primită în anul 2013 cu o pedeapsă privativă de libertate. Avocaţii spun că bărbatul nu ar fi fost citat la procese şi nici notificat cu privire la sentinţa instanţei.

#Dizgraţiaţii. Un om moare la fiecare trei zile în închisorile României. Imaginea unui sistem nereformat

Câte un om moare la fiecare trei zile în închisorile din ţara noastră, reiese dintr-o medie a statisticilor oficiale oferite Gândul de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Despre condiţiile precare din penitenciarele din România şi supraaglomerarea din închisori, în campania "Dizgraţiaţii".

DIZGRAŢIAŢII. Imaginea reală a unui SUBIECT TABU în România. O campanie-eveniment a MEDIAFAX

MEDIAFAX lansează campania DIZGRAŢIAŢII prin care îşi propune să prezinte o imagine nefardată a sistemului penitenciar din România. #Dizgraţiaţii, un proiect a cărui documentare a început în urmă cu câteva luni, aduce în dezbatere realitatea din detenţie, acolo unde, la trei zile, un om moare.