- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
10 din cele 31 de agenţii subordonate Ministerului Agriculturii, comasate în 5 structuri
Un număr de zece din cele 31 de agenţii şi instituţii aflate în subordinea Ministerului Agriculturii vor fi comasate în cinci structuri, conform programului de restructurare aprobat miercuri de Guvern, a anunţat ministerul.
10 din cele 31 de agenţii subordonate Ministerului Agriculturii, comasate în 5 structuri
Astfel, Agenţia Naţională a Zonei Montane va fi înfiinţată şi va prelua, în structura sa, atribuţiile Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi - Suceava, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.
Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie se va reorganiza, prin preluarea personalului şi atribuţiilor Autorităţii Hipice, care se va desfiinţa. Totodată, Agenţia va prelua şi întreaga activitate privind inspecţia în zootehnie, conform datelor anunţate de instituţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un incendiu puternic a izbucnit în Sectorul 1 din București. Oamenii au primit mesaje RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum
-
Detalii din negocierile pentru guvern. Surse: Formarea noului Guvern ar trebuie să se desfăşoare în acest weekend / Romaşcanu, PSD: Mâine vor fi consultări la preşedinte
-
Nu este nici zahărul nici sare nici alcoolul. Cea mai mare ameninţare la adresa sănătăţii noastre a fost indeniticată de Serge Hercberg, profesor de nutriţie la Sorbona
-
Fibroza chistică, una dintre cele mai frecvente boli genetice rare. Cum se diagnostichează şi ce teste sunt utilizate pentru a confirma boala? Interviu cu Prof. univ. Liviu Laurenţiu Pop
Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor va prelua în structura sa şi atribuţiile Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava.
Totodată, Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului din Valea Călugărească va include şi atribuţiile structurilor sale regionale de la Blaj şi Odobeşti.
La rândul său, Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri va prelua şi atribuţiile Oficiului Naţional al Viei şi Vinului.
În afara structurilor care vor fi comasate, Ministerul Agriculturii mai precizează că Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă şi oficiile din subordinea sa se vor desfiinţa în urma transformării oficiilor judeţene de consultanţă agricolă în camere agricole.
Societatea Naţională Îmbunătăţiri Funciare, finanţată din venituri proprii, va fi transferată la AVAS, în vederea privatizării, iar Societatea Naţională a Produselor Agricole este lichidată, se mai arată în comunicat.
Agenţia Domeniilor Statului, instituţie pe care Ministerul Agriculturii a anunţat anterior că o va desfiinţa, va suporta o reducere a personalului cu 20%, procent care se aplică şi celorlalte structuri ale ministerului.
Premierul Emil Boc a anunţat miercuri că Guvernul a decis să restructureze 226 de agenţii, astfel încât să rămână doar 107, urmând ca 9.200 de posturi să fie eliberate, iar veniturile proprii ale agenţiilor să fie virate direct la buget, realizându-se economii totale de circa 150 milioane euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO