Numărul de investitori activi la bursă a atins în luna septembrie cel mai redus nivel din 2005, anul în care BVB a început să publice primele date statistice privind evoluţia numărului de conturi active de pe piaţă.
Numărul de conturi prin care investitorii au cumpărat acţiuni în luna septembrie a fost de doar 2.800, nivel minim absolut în ultimii şase ani, deşi corecţiile din anul 2011 nu au fost nici pe departe la fel de abrupte precum cele suferite de bursă în 2008, când indicii s-au prăbuşit cu peste 75%.
Şeful Bursei spune că ştirile negative venite zilnic de pe plan internaţional coroborate cu măsurile luate de Guvern anul trecut privind creşterea impozitării şi îngreunarea activităţii investitorilor pe bursă, prin raportări suplimentare, sunt principalii factori care au condus la situaţia din prezent.
„În 2007, când toate pieţele erau la maxime aveam 20.000 de conturi pe bursă. O mare parte din investitori au ieşit când a căzut Lehman Brothers. Când piaţa a început să-şi revină în 2009, au revenit timid şi investitorii. În anul 2010 s-au luat însă două decizii care n-au fost pe placul investitorilor, respectiv obligativitatea raportării la ANAF de patru ori pe an şi încă o raportare la sfârşit de an. Totodată a fost introdus impozitul de 16% pe profitul realizat la bursă pentru deţineri de peste un an faţă de 1% cât era anterior. A crescut TVA de la 19% la 25%, iar veniturile bugetarilor s-au redus cu 25%. Cum ar fi putut BVB să crească numărul de conturi active în condiţiile acestea ?”, se întreabă retoric Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.