Taxa auto a adus la buget 300 milioane de lei, în primul semestru

Publicat: 22 07. 2007, 13:37
Actualizat: 05 11. 2012, 16:05

Potrivit datelor Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) transmise la solicitarea MEDIAFAX, în luna iunie, încasările au ajuns la 96,49 milioane lei, cel mai redus nivel, de 3,74 milioane lei, fiind înregistrat în ianuarie.

Veniturile din taxa auto au urcat, în februarie, la 30,68 milioane lei, în martie şi aprilie s-au apropiat de 60 milioane lei, iar în luna mai au coboarât la 52,6 milioane lei.

Guvernul a bugetat pentru acest an venituri de 766,8 milioane lei din taxa auto (circa 230 milioane euro), sumele încasate în primul semestru reprezentând 39% din nivelul total prognozat.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă la începutul acestui an, când au fost eliminate accizele plătite cu ocazia importului şi achiziţionării autoturismelor de pe piaţa internă.