32.000 de magazine, toleranţă zero faţă de comercializarea produselor cu nicotină către minori
- BAT continuă alături de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) campania „Alege asumat un comportament comercial curat”, în cele peste 32.000 de magazine partenere din România.
- Responsabilitatea comercială rămâne o prioritate majoră în cadrul activităţii noastre, aplicabilă tuturor categoriilor de produse şi tuturor formelor de comercializare a acestora.

Bucureşti, 10 august 2023 – BAT în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) lansează campania anuală Alege Asumat un Comportament Comercial Curat, un proiect de informare şi conştientizare publică cu privire la importanţa cunoaşterii şi respectării legislaţiei pentru prevenirea accesului minorilor la produse din tutun şi nicotină. Anul acesta, campania continuă cu mesaje de conştientizare privind toleranţa zero faţă de comercializarea produselor cu nicotină către minori, în circa 32.000 de magazine partenere din România.
„Responsabilitatea şi prevenirea accesului minorilor la produse cu nicotină reprezintă elemente centrale în activitatea noastră atât în cadrul propriilor echipe, cât şi în cazul partenerilor comerciali. BAT investeşte constant în campanii educaţionale privind prorpiile standarde şi principii de comercializare, precum şi prevederile legale şi motivele pentru care minorii nu ar trebui să aibă acces la produse cu nicotină. Ne bucurăm să continuăm şi anul acesta alături de cei peste 32.000 de parteneri din retail campania de conştientizare privind toleranţa zero faţă de comercializarea produselor cu nicotină către minori”, a declarat Ileana Dumitru, Directorul juridic şi relaţii publice al Ariei Europa de Sud-Est din cadrul BAT.
În România, BAT a desfăşurat continuu, în ultimii 25 de ani, programe de informare a comercianţilor şi consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar şi la motivele pentru care minorii nu trebuie să aibă acces la produsele cu nicotină. Începând din 2019, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a alăturat campaniei BAT şi pune la dispoziţia consumatorilor numărul de contact 021/9551 – Telefonul consumatorilor, unde oricine poate sesiza încălcarea legii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
„Dacă timpul ar fi la îndemâna noastră şi ar putea fi dat înainte şi înapoi, atunci cu siguranţă unul dintre lucrurile pe care le-aş elimina din viaţa mea ar fi fumatul. În noua eră a maşinilor electrice, să scoţi fum pare total demodat. Dacă vă doriţi să faceţi ceva spectaculos, alegeţi ceva constructiv, nu un viciu”, a declarat Horia Constantinescu, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului
BAT actualizează şi comunică în mod constant propriile principii şi standarde de promovare şi comercializare a produselor sale. Acestea includ cinci principii cheie, care implică cerinţe stricte privind responsabilitatea, corectitudinea, transparenţa, respectarea prevederilor legale şi comercializarea exclusivă către consumatori adulţi. Aceste cerinţe se adresează atât propriilor echipe, cât şi partenerilor comerciali, iar respectarea cu stricteţe a acestor principii face parte din Codul nostru de conduită pentru furnizori, care stabileşte standardele minime aşteptate de la furnizorii noştri.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 00:00
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova