70 de tineri vor primi 10.000 de euro nerambursabili de la stat pentru afaceri

Pinus Siculus SRL-D din Braşov, cu activităţi de întreţinere peisagistică, Integrated Comunication Solutions SRL-D din Ploieşti, cu activităţi în prelucrarea datelor şi administrarea paginilor web, Grădiniţa Arici Pogonici SRL-D din Ploieşti, firma Ceai şi Artă SRL-D din Craiova şi centrul de fitness Paco Power Gym SRL-D din Târgu Mureş sunt doar câteva dintre cele 70 de firme înfiinţate de tinerii antreprenori români care vor primi o finanţare nerambursabilă de la Guvern, în valoare de 10.000 de euro.

Urmărește
158 afișări
Imaginea articolului 70 de tineri vor primi 10.000 de euro nerambursabili de la stat pentru afaceri

70 de tineri vor primi 10.000 de euro nerambursabili de la stat pentru afaceri (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Cele 70 de contracte au fost semnate ieri de către reprezentanţii Agenţiei pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), aflată în subordinea Ministerului Economiei.

"Majoritatea proiec­telor sunt de tipul 10.000- 10.000, adică tinerii între­prinzători vin cu o co­finanţare de 10.000 de euro din fonduri proprii, fie din economiile pe care le au, fie de la părinţi", a spus Dumitru Nancu, vicepre­şedinte al AIPPIMM.

Programul pentru sti­mu­larea înfiinţării şi dezvoltării microîntre­prin­derilor de către întreprin­zătorii tineri, prin care antreprenorii cu vârstă de până la 35 de ani pot primi finanţare de până la 10.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri are o valoare totală de 21 de milioane de lei (5 milioane de euro).

Din 22 februarie până pe 17 aprilie, la Registrul Co­merţului s-au înregistrat 3.205 microîntreprinderi SRL-D, dintre care s-au înmatriculat 1.859 de firme. În aceeaşi pe­rioadă pe site-ul www.aippimm.ro s-au înregistrat online 700 de planuri de afaceri.

Pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă, între­prin­zătorii trebuie să angajeze minimum două persoane şi să reinvestească anual 50% din profit.

Citeşte mai multe despre tinerii care vor primi fonduri nerambursabile pentru afaceri pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici