- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
72 de IMM-uri clujene din IT au participat la Târgul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, ediţia 2023
ADVERTORIAL
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a organizat împreună cu Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Cluj-Napoca ediţia de anul acesta a Târgului IMM-urilor (TIMM) dedicată sectorului IT şi Industriei 4.0. 72 de companii autohtone au participat la evenimentul desfăşurat în perioada 22-24 noiembrie şi găzduit de Cluj Innovation Park, în cadrul căruia au prezentat produse şi servicii inovatoare.
,,72 de companii au expus tehnologie, soluţii IT în diverse domenii de activitate de la optimizarea proceselor tehnologice, la folosirea inteligenţei artificiale în domeniul serviciilor medicale sau al industriei componentelor auto.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Robotizare, automatizare, digitalizare sunt cuvintele cheie pe care le-am auzit spuse cu pasiune de studentii, profesorii, antreprenorii prezenti la Târg. Cred ca acesta este secretul celor de la Cluj, că au găsit formula prin care pot conlucra în clustere integrând mediul universitar cu cel de afaceri. Există un ecosistem puternic pentru dezvoltarea Start Up-urilor şi, fără a mă limita, doresc să felicit pentru performanţă Transilvania IT Cluster şi Cluj IT Cluster.
Sunt sigur că ȋmpreună vom reuşi să punem Clujul acolo unde merită, pe harta lumii”, a declarat Ştefan Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului.
Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului au avut loc prezentări ale produselor şi soluţiilor dezvoltate de firmele participante, workshop-uri, precum şi sesiuni de business networking în scopul dezvoltării de parteneriate. De un interes crescut s-au bucurat şi prezentările oportunităţilor de finanţare pentru IMM-uri, precum şi cele dedicate îmbunătăţirii competenţelor antreprenoriale şi creşterii vizibilităţii pe piaţă.
Programul TIMM 2023 a inclus şi vizite la laboratoarele Machine Learning & Automation şi CGI & VFX, dar şi o dezbatere pe tema convergenţei sectorului IT - Industria 4.0, cu titlul „Contribuţia noilor tehnologii în economia românească“, la care au participat reprezentanţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi Universităţii Babeş-Bolyai, ai principalelor clustere IT din Cluj, precum şi ai Autorităţii pentru Digitalizarea României.
Cele 72 de firme care au participat la TIMM 2023 Cluj-Napoca au beneficiat de participare gratuită, precum şi de o sumă forfetară ȋn valoare de 2.500 lei/beneficiar. Banii au putut fi folosiţi pentru cheltuielile destinate deplasării şi cazării participanţilor prezenţi la târg pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului.
Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) reprezintă peste 99% din totalul firmelor care îşi desfăşoară activitatea în România şi contribuie cu 55% la PIB-ul ţării. Târgul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Cluj-Napoca este organizat, anual, cu obiectivul de a promova antreprenoriatul şi de a stimula dezvoltarea afacerilor din diferite industrii.
Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Acesta este implementat de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIMM).
Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Cluj-Napoca este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO