- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
8 din 10 companii au dificultăţi să găsească candidaţi valoroşi atunci când recrutează. La ce se uită angajatorii într-un CV, în 2017
86% dintre angajatorii români, majoritatea afaceri mici şi mijlocii, se confruntă cu o lipsă acută de candidaţi valoroşi atunci când recrutează, din cauza competitivităţii ridicate din piaţa muncii, dar şi pentru că lipsesc brandurile puternice de angajator, arată un studiu eJobs.
Pentru fiecare poziţie deschisă, 58% dintre companiile participante la sondaj susţin că au mai puţin de 50 de aplicanţi, în timp ce 26% primesc între 50 şi 100 de CV-uri. Doar 7% dintre companii au până la 200 de candidaţi pentru o poziţie deschisă, iar 9% au peste 250 de candidaţi, acestea fiind majoritatea companii mari şi foarte mari. Cu toate acestea, şi oferta de candidaţi din piaţă, în ansamblu, a scăzut în ultimii câţiva ani, observă 77% dintre companiile respondente, în timp ce 5% consideră că a stagnat sau, respectiv, că a crescut uşor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Ca urmare, procesele de recrutare au devenit prea lungi, susţin 47% dintre companii, şi în acelaşi timp mai dificile faţă de acum 2 ani (42%). Timpul de recrutare pentru poziţiile deschise este cuprins, pentru aproape jumătate dintre respondenţi, între 30 şi 60 de zile, iar 14% spun că reuşesc să angajeze după 90 de zile sau chiar mai mult. O treime dintre companii, în special dintre cele mici şi mijlocii, declară că procesul de recrutare nu depăşeşte 30 de zile, şi numai 5% ocupă o poziţie în mai puţin de două săptămâni.
Atunci când încep procesul de recrutare pentru o nouă poziţie, companiile mizează în principal pe platformele de recrutare online (93%), pe recomandările venite din cadrul echipei existente (67%), pe reţelele de socializare (40%), dar şi pe aplicările directe, pe site-ul companiei (26%). Cu toate acestea, pentru a găsi candidaţi valoroşi, companiile au început să diversifice tot mai mult metodele de atragere a acestora. Jumătate dintre companiile participante caută potenţiali angajaţi în alte oraşe decât cel în care recrutează, iar 49% caută candidaţi şi în domenii de activitate conexe jobului deschis. În acelaşi timp, aproximativ un sfert spun că oferă un salariu mai ridicat decât nivelul pieţei, iar 9% investesc în programe prin care să-şi dezvolte şi consolideze un brand atractiv de angajator.
Cel mai greu de recrutat sunt candidaţii pentru poziţii precum cele de muncitori calificaţi (37%), specialişti IT (26%) sau specialişti în vânzări (26%). Managerii, contabilii sau specialiştii în finanţe-bănci sunt, pe de altă parte, categoriile care pun cele mai mici probleme recrutorilor.
În procesul de recrutare a unui nou angajat, angajatorii plasează abilităţile profesionale (60%) în topul celor mai convingătoare aspecte atunci când evaluează un candidat, urmate de pasiunea pentru domeniu (44%) şi nivelul de implicare în activitatea de zi cu zi (40%). În coada clasamentului aspectelor pe care le consideră cele mai convingătoare la un candidat, se regăsesc criterii precum studiile şi cursurile de specialitate urmate, companiile pentru care candidaţii au lucrat anterior sau planurile profesionale.
La rândul lor, şi candidaţii consideră că abilităţile lor profesionale reprezintă cel mai mare atu (58%), urmate de experienţa acumulată în câmpul muncii (54%) şi de nivelul de implicare în activitatea de zi cu zi (52%). În corelaţie cu opiniile recrutorilor, şi candidaţii cred că sunt mai puţin importante aspecte precum poziţiile ocupate anterior, planurile profesionale şi companiile în care au lucrat anterior.
Deşi angajatorii se plâng de lipsa candidaţilor, 89% dintre aceştia din urmă sunt interesaţi de noi oportunităţi de carieră. Cei mai mulţi dintre ei au între 19 şi 45 de ani şi lucrează, în prezent, fie în companii foarte mici, cu cel mult 10 angajaţi, fie în companii aflate la polul opus, cu peste 1.000 de angajaţi. 61% dintre aceştia ar fi interesaţi să schimbe atât compania pentru care lucrează, cât şi jobul, 24% ar fi interesaţi doar de o schimbare a angajatorului, continuând să lucreze pe o poziţie similară celei ocupate în prezent, iar 8% doar jobul curent, fiind deschişi de o evoluţie pe orizontală în cadrul angajatorului lor actual. Motivele care îi determină pe respondenţii la sondaj să îşi dorească un nou loc de muncă sunt pachetul salarial actual (60%), lipsa oportunităţilor de dezvoltare profesională (48%) şi lipsa motivaţiei (43%). Salariul nu este însă întotdeauna un criteriu eliminatoriu când vine vorba de alegerea unui nou job. Astfel, jumătate dintre respondenţi nu şi-ar schimba o carieră care le place şi îi face fericiţi doar pentru bani. 19% ar pune în plan secundar pasiunea pentru jobul actual doar dacă li s-ar oferi o dublare a salariului actual, iar 14% ar pleca pentru o mărire de 50-80%.
Studiul eJobs a fost realizat în perioada august - septembrie 2017 pe un eşantion format din 180 companii, dintre care 60% au sub 100 de angajaţi, iar 28% între 100 şi 500 de angajaţi. La sondaj au participat, totodată, 1.794 de respondenţi candidaţi, dintre care 62% femei şi 38% bărbaţi, majoritatea (83%) cu vârsta între 26 şi 55 de ani, şi fără funcţii de conducere (63%).
Lansată în 1999, eJobs este o platformă de recrutare online din România, cu un număr de peste 3,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi peste 30.000 de joburi active.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO