A doua rată a impozitelor locale trebuie plătită până luni, 1 octombrie

Publicat: 30 09. 2007, 14:52
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

Modificările Codului Fiscal, intrate în vigoare la începutul acestui an, prevăd doar două termene de plată a impozitelor şi taxelor locale, respectiv 31 martie şi 30 septembrie, faţă de patru termene valabile până anul trecut, ratele fiind egale.

A doua dată limită, 30 septembrie, este zi nelucrătoare astfel că termenul se prelungeşte până luni, 1 octombrie.

Impozitele sub 50 de lei, inclusiv, trebuia să fie achitate integral până la 31 martie.

Consiliile locale pot stabili, din acest an, impozite şi taxe locale cu maximum 20% mai mari decât nivelul prevăzut în Codul Fiscal.

Codul Fiscal stabileşte, de asemenea, că impozitele şi taxele locale vor fi indexate o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare.

Băncile româneşti şi sucursalele din România ale băncilor străine au posibilitatea să realizeze, din acest an, plăţi trimestriale anticipate în contul impozitului pe profit, reprezentând 25% din impozitul anticipat pentru tot anul, care se determină pe baza impozitului din anul precedent multiplicat cu indicele de inflaţie.

Până la 31 martie, băncile trebuia să declare şi să plătească impozitul pe profit aferent anului 2006.