Prima pagină » Cultură-Media » Sushi, mâncarea preferată a românilor în 2020, anul pandemiei

Sushi, mâncarea preferată a românilor în 2020, anul pandemiei

Sushi, mâncarea preferată a românilor în 2020, anul pandemiei
Raisa Humeniuc
19 ian. 2021, 15:47, Economic

“Sushi delivery” sunt cuvintele căutate cel mai des de români pe Google, atunci când vine vorba de mâncarea comandată acasă. Asta arată un studiu făcut la nivel mondial de britanici şi este confirmat şi de patronii de restaurante din ţara noastră. Românii au preferat să comande sushi în loc de pizza sau cartofi prăjiti în pandemie, pentru că este una dintre mâncărurile care nu îşi schimbă gustul până să ajungă la destinaţie, spun bucătarii.

La nivel mondial cea mai comandată mâncare anul trecut a fost pizza, apoi mâncarea chinezească şi pe locul trei sushi, mai arată studiul făcut de Money Beach.

“Se întâmplă des să se comande sushi? Da, foarte des. Cel puţin eu livrez de două- trei ori pe zi, dar sunt destul de mulţi agenţi şi vă daţi seamă, fiecare livrează.”, spune Vlad, agent delivery.

Andra şi soţul ei japonez sunt  proprietarii unui lanţ de restaurante din România. De când a venit pandemia au fost forţaţi să se axeze pe partea de delivery, iar acum nu mai fac faţă. Au sute de comenzi pe zi.

“Care este secretul pentru un sushi bun? Secretul este experienţa, pasiunea şi tehnica.”, afirmă Tsuchiya NAOFUMI, master chef sushi.

“Acum în pandemie pot să spun că pentru toate lanţurile noastre s-au dublat sau s-au triplat vânzările pe partea de delivery. Sushi este o mâncare comodă pe care o comanzi uşor acasă nu necesită un transport anume, nu se răceşte, nu se încălzeşte. Uneori se aşteaptă puţin la comandă. Nu înseamnă că a durat mult până ţi s-a făcut sushi ţie, înseamnă că restaurantul are 30-40 de comenzi în aşteptare. Noi am investit în 10 maşini, ne-am crescut flota. Acum căutăm personal, nu facem faţă. Pe Cluj cel puţin. La Cluj se consumă cel mai mult sushi comparativ cu toată ţara.”, a dezvăluit secretul restaurantului său, Tsuchiya ANDRA, coproprietar al lanţului de restaurante Tokyo.

Metodologia din studiul publicat de Money Beach. Rezultatele se bazează pe datele de căutare Google (în toate limbile) pentru a stabili volumul mediu lunar de căutare în fiecare ţară pentru termenii de căutare obişnuiţi asociaţi cu comanda unui meniu de luat masa. Cea mai căutată home delivery pentru România a fost sushi.