Accizele şi taxa auto pentru 2008, calculate la un curs redus
Accizele şi taxa auto colectate anul viitor vor fi calculate luând în considerare cursul de schimb de 3,3559 lei/euro anunţat, vineri, de Banca Naţională a României (BNR) pentru 1 octombrie, cu 5,28% mai redus decât cel valabil pentru sumele încasate în acest an.
Pentru calcularea accizelor din acest an, Ministerul Economiei şi Finanţelor a utilizat o rată de schimb de 3,5334 lei/euro, stabilită de banca centrală la 28 septembrie 2006.
Valoarea în lei a accizelor, a taxei speciale auto şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate la bugetul de stat şi stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură, sunt determinate prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb comunicat de BNR pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, potrivit Codului Fiscal.
Cotaţia respectivă va fi utilizată pe toată durata anului calendaristic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Accizele colectate la buget au însumat, în perioada ianuarie - iunie, 5,48 miliarde de lei, iar la finele lunii august încasările au urcat la 7,76 miliarde de lei. Sumele prognozate să fie încasate din accize în acest an se ridică la 12,4 miliarde de lei.
Totodată, Guvernul a bugetat pentru acest an venituri de 766,8 milioane lei din taxa auto, sumele încasate în primul semestru reprezentând 39% din nivelul total prognozat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO