Acordul interguvernamental pentru Nabucco ar putea fi semnat în primul trimestru
Statele implicate în proiectul Nabucco ar putea încheia un acord interguvernamental în primul trimestru din 2009, a declarat, luni, Reinhard Mitschek, directorul operaţional al consorţiului constituit pentru construcţia gazoductului.

Acordul interguvernamental pentru Nabucco ar putea fi semnat în primul trimestru (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Totodată, conducta cu o lungime de 3.300 de kilometri ar putea primi din partea Uniunii Europene (UE) o derogare privind reglementările antitrust până în luna martie, a adăugat Mitschek.
"Suntem foarte optimişti că vom ajunge la un rezultat în primul trimestru din 2009", a spus el.
Mitschek a evidenţiat că diversificarea rutelor de aprovizionare este şi mai importantă având în vedere diferendul dintre Rusia şi Ucraina în problema gazelor naturale.
"Diversificarea va fi şi mai importantă în lumina noilor evenimente. Astfel, Nabucco are o importanţă mai mare ca niciodată", a adăugat directorul operaţional al proiectului.
La sfârşitul lunii ianuarie va avea loc un summit pentru proiectul Nabucco, urmând să participe reprezentanţi ai statelor implicate, emisari ai UE şi ai statelor care vor furniza gazele naturale.
Nabucco vizează transportul de gaze naturale din regiunea Mării Caspice către Europa, pentru a reduce dependenţa de importurile de hidrocarburi din Rusia.
Gazprom a întrerupt livrările de gaze naturale către Ucraina începând cu 1 ianuarie, însă a precizat că restul clienţilor europeni nu vor fi afectaţi. Mai multe state din Europa Centrală şi de Est au anunţat scăderi ale gazelor furnizate din Rusia, între acestea România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia, Grecia sau Turcia.
Companiile implicate în proiectul Nabucco sunt OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere