Acţionarii Albalact au aprobat vânzarea fermei din judeţul Hunedoara cu 4,7 milioane euro

Acţionarii producătorului de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) au aprobat vânzarea fermei Vaidei din judeţul Hunedoara către o companie olandeză specializată, pentru 4,7 milioane de euro, potrivit unui anunţ al companiei.

Urmărește
33 afișări

Ferma va fi vândută împreună cu terenul aferent, utilaje, clădiri, maşini şi animale.

Potrivit Albalact, cumpărătorul va investi în dezvoltarea şi extinderea fermei, iar laptele produs va fi livrat în totalitate companiei Albalact.

"Am hotărât să vindem ferma pentru că au apărut aceşti investitori străini interesaţi să dezvolte ferme în România şi care sunt specializaţi în domeniu. Albalact se va concentra mai departe pe activitatea de bază - procesarea laptelui", a declarat preşedintele CA, Raul Ciurtin.

Ferma Vaidei, aflată în proprietatea Albalact de cinci ani, asigură circa 8% din necesarul de materie primă procesată de companie.

Albalact este unul dintre primii cinci producători de lapte şi produse lactate din România şi are peste 700 de angajaţi.

Compania are un capital social de 65,27 milioane de lei, iar principalii acţionari sunt Petru Ciurtin, cu 31,74% din titluri, Petru-Raul Ciurtin, cu circa 11%, şi fondul de investiţii RC2 Limited, înregistrat în Cipru, cu o participaţie de 25,44%.

Acţiunile Albalact au închis sesiunea bursieră de miercuri la o cotaţie de 0,245 lei, cu 4,26% peste referinţă. La acest preţ, capitalizarea companiei este de aproape 160 de milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici