Acţionarii BT au decis majorarea capitalului cu 295,7 mil. lei şi răscumpărarea a 0,95% din titluri

Acţionarii Băncii Transilvania (TLV) au aprobat, joi, majorarea capitalului social cu 295,7 milioane lei, la 1,77 miliarde lei, prin capitalizarea rezervelor din profiturile din anii anteriori, şi răscumpărarea a maxim 0,95% din titluri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din acţionariat.

Urmărește
5 afișări

"Acţiunile ar urma să fie folosite pentru un program de fidelizare a salariaţilor pe termen mediu - lung", au afirmat sursele citate.

Pentru suplimentarea capitalului, banca va emite 295,7 milioane de noi acţiuni, cu valoare nominală de un leu. Banca va capitaliza, astfel, rezervele constituite din profitul net al anilor precedenţi existente în sold la finele anului trecut, în sumă de 206,9 milioane de lei, şi cele realizate din câştigul net din 2010, în valoare de 88,7 milioane lei.

Acţiunile noi vor fi acordate gratuit acţionarilor înregistraţi la 20 mai în registrul ţinut de Depozitarul Central.

Investitorii au aprobat şi răscumpărarea a maximum 14 milioane de acţiuni (0,95% din capitalul social), la un preţ egal cu cotaţia de la bursă din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 2 lei/titlu. Programul de răscumpărare se va derula pe o perioadă de cel mult 18 luni de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Totodată, acţionarii au aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede un profit brut de 180 milioane lei, în creştere cu 33%, şi active de 24 miliarde lei, în urcare cu 11%. Banca a încheiat anul trecut cu active de 21,589 miliarde lei şi un profit net de 135 milioane lei. Veniturile bugetate ar urma să avanseze cu 4%, la 1,506 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi cu 1% mai mari şi vor însuma 1,326 miliarde lei.

Banca estimează că va constitui în acest an provizioane de 575 milioane lei, cu 4% mai puţin decât în 2010, când provizioanele au fost de 600,1 milioane lei. Astfel, la finalul anului provizioanele ar urma să fie de 1,933 miliarde lei, cu 43% peste nivelul de anul trecut, de 1,356 miliarde lei.

Creditele ar putea să avanseze cu 13%, la 15,097 miliarde lei, iar depozitele atrase sunt programate să crească cu 10%, la 18,86 miliarde lei. La finalul anului trecut, creditele cumulau 13,365 miliarde lei, iar depozitele erau de 17,219 miliarde lei.

Pentru întocmirea bugetului, banca a luat în calcul o rată medie a inflaţiei de 4,8%, curs leu/euro de 4,3 unităţi şi euro/dolar de 1,35 unităţi.

La finalul anului trecut, Banca Transilvania se clasa pe locul cinci în topul primelor zece bănci în funcţie de active, cu un procent de 6,3% în active totale nete în sistemul bancar.

Banca are un capital social de 1,477 miliarde lei, divizat în 1,477 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Potrivit celor mai recente raportări, BERD are 14,61% din acţiunile BT, iar Bank of Cyprus 9,7%, în acţionarit regăsindu-se şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Horia Ciorcilă, cu aproape 5% din titluri.

Acţiunile băncii au fost oprite de la tranzacţionare în şedinţa bursieră de joi pentru întrunirea AGA. Calculată la cel mai recent preţ din piaţă, de 1,532 lei, capitalizarea BT este de 2,264 miliarde lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici