- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Acţionarii Fondului Proprietatea ar putea aproba oferta finală a Franklin Templeton
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Fondului Proprietatea va discuta, în 27 iulie, aprobarea ofertei finale depusă de Franklin Templeton Investments, potrivit unui comunicat al Fondului.
Acţionarii Fondului Proprietatea ar putea aproba oferta finală a Franklin Templeton (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Pe ordinea de zi a AGEA se mai regăsesc comisioanele de administrare ce vor fi plătite de Fondul Proprietatea administratorului desemnat câştigător, condiţiile şi termenii contractului care urmează a fi încheiat, dar şi politica de investiţii, pe baza documentaţiei transmise către fond de comisia de selecţie.
Directorul general al Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, a declarat, luni, într-o întâlnire cu presa, că, în cazul în care AGEA va decide aprobarea Franklin Templeton ca administrator al fondului, contractul va intra în vigoare cel mai probabil în toamnă, la sfârşitul lui septembrie, însă va depinde de îndeplinirea anumitor condiţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
-
Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu
Una dintre condiţii este aprobarea în sine a contractului de către acţionarii Fondului Proprietatea, iar cea de-a doua este ca Franklin să-şi înfiinţeze o sucursală în România şi să o autorizeze.
Lulache estimează că, dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, semnarea contractului cu Franklin va fi realizată la începutul lunii august.
Totodată, în cazul aprobării Franklin ca administrator, va fi organizată, la sfârşitul lunii septembrie, o nouă AGA, în care Franklin Templeton va fi numit administrator.
În ceea ce priveşte comisioanele cerute de Franklin, Lulache a precizat că pentru investiţii comsionul este de 0,379%, iar pentru administrarea fondului de 0,1%.
"Acestea se aplică activului net al fondului, dar ulterior listării se va aplica la capitalizarea bursieră", a spus Lulache.
Ea a mai arătat că, cel mai probabil, la sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie, Franklin Templeton îşi va intra în atribuţii.
Compania americană Franklin Templeton Investments a câştigat licitaţia pentru administrarea Fondului Proprietatea, având o ofertă mai bună decât a concurentului din etapa finală, Morgan Stanley Investment Management.
Potrivit documentaţiei de selecţie a administratorului, Franklin Templeton Investments va prelua atribuţiile de administrare efectivă a portofoliului de active şi toate atribuţiile Consiliului de Administraţie.
Administratorul va avea libertate decizională maximă, cu excepţia acelor contracte/acte juridice a căror valoare depăşeşte 5% din valoarea totală a activelor nete ale Fondului.
Franklin Templeton Investments va asigura şi procedurile de listare a acţiunilor Fondului Proprietatea pe bursă.
Alegerea unui administrator privat de reputaţie internaţională a fost un criteriu introdus încă de la înfiinţarea Fondului Proprietatea, în anul 2005, dar procesul efectiv de selecţie a început abia în 2008.
Fondul a fost creat ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de bunuri în timpul regimului comunist.
Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, Mircea Ursache, a declarat săptămâna trecută că va solicita Guvernului să nu dea mandat pentru încheierea contractului cu noul administrator al FP, Franklin Templeton Investments, argumentând că suma cerută de companie, de 19,6 milioane euro pe an, este mult prea mare comparativ cu actualele cheltuieli de administrare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO