Acţionarii FP au aprobat propunerea Finanţelor de dublare a dividendului

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat distribuirea unui dividend dublu, de 0,03141 lei/acţiune, la solicitarea Ministerul Finanţelor Publice, însă au păstrat data de înregistrare propusă de administratorul Franklin Templeton, respectiv 16 mai.

Urmărește
7 afișări

Propunerea minsterului referitoare la dividend a primit 99,31% din voturile acţionarilor, iar data de înregistrare a fost aprobată de 99,1% din acţionarii prezenţi.

La şedinţa AGA sunt prezenţi 44,7% din acţionarii Fondului.

Fondul a anunţat săptămâna trecută că Ministerul Finanţelor a propus acordarea unui dividend dublu faţă de cel avansat de administrator, de la 0,01569 lei la 0,03141 lei/acţiune şi aprobarea datei de 10 mai 2011 ca "dată de înregistrare", în loc de 16 mai, propunerea Franklin Templeton.

În ceea ce priveşte data de înregistrare, adică data la care acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor beneficiază de dividende, devansarea cu o săptămână limitează posibilitatea diminuării participaţiei statului până la acel termen, având în vedere că din 2 mai se reia conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni FP.

Astfel, FP va acorda dividende în valoare cumulată de 432,7 milioane lei, respectiv 95% din profitul net preliminat înregistrat anul trecut, de 456,2 milioane lei (108,3 milioane euro).

Franklin Templeton a propus acţionarilor FP să distribuie 47% din câştigul de anul trecut.

La finalul lunii martie, 125 de fonduri de investiţii şi companii străine deţineau 20,4% din acţiunile FP, iar 310 investitorii persoane fizice nerezidente aveau 8,66%. Un pachet de 28,28% din titluri era deţinut de 7.744 de acţionarii români persoane fizice, iar 287 de fonduri de investiţii şi firme din România aveau 5,87%.

Participaţia statului a rămas la 36,79%, în condiţiile în care procesul de despăgubire în acţiuni FP este suspendat până la începutul lunii mai.

Până când participaţia MFP nu va scădea sub 33%, statul poate vota cu toate acţiunile pe care le deţine, însă se aplică o politică diferită în cazul acţionarilor minoritari.

Astfel, acţionarii minoritari care deţin sub 1% din titlurile fondului au un drept la vot pentru fiecare acţiune din portofoliu. În cazul în care aceştia deţin între 1% şi 3% din acţiuni au un drept de vot pentru fiecare două acţiuni deţinute, iar dacă au între 3% şi 5% din titluril au dreptul la un vot pentru fiecare trei acţiuni deţinute.

Dacă un acţionar are mai mult de 5% din acţiuni, acesta nu are drept de vot.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici