- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Acţionarii Volksbank România nu au primit nicio ofertă concretă pentru vânzarea subsidiarei
Grupul austriac Volksbank nu a primit nicio ofertă concretă pentru vânzarea subsidiarei din România şi nu discută împărţirea băncii în bucăţi pentru a fi preluată mai uşor, a declarat Johann Lurf, preşedintele instituţiei de credit locale.
"Acţionarii nu vorbesc prea mult cu noi despre procesul de vânzare, pentru că este treaba lor. Băncile din Europa Centrală şi de Est, de la Cehia în România, de la Serbia la Bosnia, produc fluxuri de venituri şi acestea vor rămâne. Suntem aici ca să rămânem, indiferent cine va fi acţionar la finalul zilei. Din câte am înţeles nu se discută vânzarea Volksbank pe bucăţi", a declarat Lurf într-o conferinţă de presă.
El a precizat că acţionarii au început procesul de vânzare, dar nu există oferte concrete.
"Preţul este în mod cert principala chestiune. Am construit o reţea impresionantă, iar dacă acum se pune problema vânzătii, mărimea va conta. Nu există un preţ pe masă în prezent. Băncile interesate sunt încă în procesul de evaluare şi nu există o presiune foarte mare pentru vânzare", a arătat Lurf.
Volksbank România activează pe piaţa locală din anul 2000, principalul acţionar al băncii fiind Volksbank International, deţinut în majoritate de grupul austriac Osterreichische Volksbanken.
În decembrie anul trecut, grupul austriac a anunţat că analizează vânzarea participaţiilor la Volksbank International şi VB Leasing International, ambele cu operaţiuni şi în România, urmând să se concentreze asupra operaţiunilor de bază, respectiv funcţia de instituţie centrală a celor 60 de bănci regionale Volksbank, creditarea pentru companii şi activităţile din sectorul imobiliar.
Volksbank România a avut anul trecut o pierdere de 36 milioane euro, comparativ cu un profit înainte de impozitare de 51,7 milioane euro obţinut în 2009, în contextul în care costul cu provizioanele s-a dublat, iar venitul net din dobânzi a scăzut cu 5,88%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO