Acţiunile Banca Transilvania, suspendate după ce preşedintele CA a fost acuzat de manipularea pieţei

Publicat: 12 07. 2010, 13:07
Actualizat: 14 11. 2012, 02:36

Suspendarea a fost operată la jumătate de oră după ce MEDIAFAX a publicat informaţia.

La momentul suspendării, ora 12:35, acţiunile Banca Transilvania se tranzacţionau la un preţ de 1,32 lei, în scădere cu 6,38%.

Preşedintele Consiliului de Administraţi al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, alături de alţi trei bancheri, a fost deferit justiţiei pentru manipularea pieţei de capital, în legătură cu modul de tranzacţionare a acţiunilor băncii, din care s-a obţinut un profit ilicit de aproape 200.000 de lei.