Acţiunile europene au atins maximul ultimei săptămâni

Acţiunile celor mai mari companii europene au atins, miercuri, cel mai ridicat nivel din ultima săptămână, susţinute de optimismul investitorilor că planul preşedintelui american Barack Obama de a reduce impozitele corporatiste şi de îngheţare a unor cheltuieli va ajuta economia SUA.

Urmărește
4 afișări

Tranzacţiile au fost alimentate şi de aşteptările ca Rezerva Federală să anunţe, la sfârşitul şedinţei de politică monetară, îmbunătăţirea perspectivelor economiei americane.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a închis în urcare cu 0,8%, la cel mai ridicat nivel atins după 18 ianuarie.

Titlurile companiilor din sectorul resurselor au înregistrat printre cele mai mari creşteri. Indicele STOXX 600 pentru sectorul resurselor naturale a avansat cu 2,6%, iar acţiunile Anglo American şi ArcelorMittal au urcat cu 2,8%, respectiv 5,1%.

Pe alte pieţe, indicele FTSE 100, care include acţiunile celor mai mari companii listate la Londra, a crescut cu 0,87%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,97% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,73%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici