Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile în stagnare
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,04%.
Titlurile băncii italiene UBI Banca au scăzut cu 12,4%, după ce a efectuat o majorare de capital de un miliard de euro care a luat prin surprindere investitorii şi a generat speculaţii că alte instituţii financiare îi vor urma exemplul.
Acţiunile Intesa San Paolo şi UniCredit au coborât cu 4,5%, respectiv 3,7%.
„Băncile, în special cele din Europa, vor fi nevoite să îşi majoreze semnificativ capitalul, iar acţiunile lor vor continua să aibă performanţe negative”, a declarat Bob Parker, analist la Credit Suisse.
Interesul petnru acţiunile companiilor miniere a fost susţinut de redresarea cotaţiei cuprului, după o evoluţie negativă în prima parte a tranzacţiilor.
Titlurile Anglo American, BHP Billiton şi Rio Tinto au crescut cu 2%-2,2%.
Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,47%, DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,06% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,27%.