Prima pagină » Economic » Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în creştere, pentru a şaptea şedinţă consecutiv, şi au înregistrat în aprilie cea mai bună performanţă după cea din decembrie, dar volumul a fost scăzut în condiţiile în care bursa din Londra a fost închisă.
29 apr. 2011, 19:45, Economic

Indicele FTSEurofirst 300 a avansat cu 0,2%, iar indicele Euro STOXX 50 a urcat cu 0,1%, transmite Reuters.

În pofida creşterilor recente, determinate de rezultatele trimestriale bune raportate de companii, volumul a fost scăzut, astfel încât este prematur de afirmat că piaţa a revenit la o creştere solidă, cred analiştii.

„Cu o cotaţie a euro de 1,5 dolari pe unitate, zona euro va reintra în recesiune în trimestrul al treilea al acestui an, iar investitorii vor realiza daunele provocate de un euro ucigaş”, a declarat Marc Touati, şeful departamentului de cercetare al companiei Global Equities din Paris.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 0,52%, iar CAC 40 al bursei din Paris a avansat cu 0,05%.