Prima pagină » Economic » Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile europene au închis în scădere

Principalii indici bursieri europeni au încheiat tranzacţiile de miercuri în scădere, din cauza temerilor de extindere a crizei datoriilor suverane în Europa şi a celor legate de scăderea cererii în China, după majorarea dobânzii de politică monetare de către banca centrală din această ţară.
06 iul. 2011, 19:42, Economic

Indicele pan-european FTSE 300 a scăzut cu 0,3% şi a întrerupt avansul din ultimele şapte şedinţe de tranzacţionare, cel mai lung din luna aprilie, transmite Reuters.

La Londra, indicele FTSE 100 a pus capăt creşterii din ultimele opt zile şi a închis în scădere cu 0,4%. În ultimele opt şedinţe, acest indice a avansat cu peste 6% şi a consemnat cea mai lungă perioadă de creştere din aproape doi ani.

Analiştii cred că probabil este vorba doar de o retragere de scurtă durată a indicelui londonez.

Cel mai mare declin a fost înregistrat la Londra de titlurile Royal Bank of Scotland şi Barclays, care au coborât cu 3,4%, respectiv 3,8%, ca urmare a retrogradării ratingului Portugaliei de către Moody’s cu patru trepte, la nivelul „Ba2”, aflat în categoria nerecomandată pentru investiţii (junk).

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,11%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,44%.