Acţiunile europene au închis în scădere puternică

Publicat: 12 05. 2011, 20:05
Actualizat: 06 11. 2012, 14:23

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,8%, după ce în ultimele două şedinţe a avut o evoluţie pozitivă. Indicele a avansat cu 2% de la începutul acestui an.

Acţiunile companiilor miniere au condus declinul pieţei. Indicele STOXX Europe 600 Basic Materials a pierdut 2,2%, iar cotaţia cuprului a atins cel mai redus nivel din ultimele cinci luni, din cauza temerilor legate de o posibilă încetinire a creşterii economice şi a cererii în China şi Statele Unite. Titlurile grupului Antofagasta au scăzut cu 4,1%.

Indicele londonez FTSE 100 a pierdut 0,52%, DAX al bursei din Frankfurt 0,68% şi CAC 40 al bursei din Paris a coborât cu 0,86%.