Acţiunile europene au închis la maximul ultimelor şapte luni

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni, susţinute de optimismul că miniştrii de Finanţe din zona euro se apropie de un mult-aşteptat acord privind noul program de susţinere financiară a Greciei.

Urmărește
219 afișări
Imaginea articolului Acţiunile europene au închis la maximul ultimelor şapte luni

Acţiunile europene au închis la maximul ultimelor şapte luni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,7%, la un nivel maxim după iulie anul trecut.

"Am avut un început de an bun, mare parte datorită speranţelor că Grecia va obţine sprijinul financiar. Va mai fi poate o zi de euforie, dar apoi vom reveni la normal şi am putea marca profiturile, într-o anumită măsură", a declarat Michael McNaught-Davis, director pentru operaţiuni internaţionale cu acţiuni la compania Scottish Widows, care administrează active de 145 miliarde de lire steline (229 miliarde dolari).

Acţiunile bancare au înregistrat printre cele mai mari creşteri, indicele titlurilor financiare din zona euro avansând cu 1,9%.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,68%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,64% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,96%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici