Acţiunile europene închid în creştere, după aprobarea măsurilor de austeritate în Grecia
Investitorii se aşteaptă la un nou vot pozitiv joi, asupra legii de implementare a măsurilor de austeritate şi a unui program de privatizare, care să conducă la deblocarea unui ajutor financiar extern necesar Atenei pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, a închis provizoriu în creştere cu 1,7%.
Sectorul bancar, lovit puternic în ultima perioadă de criza datoriilor suverane din zona euro, a avut o evoluţie mai slabă, după marcarea profiturilor de către investitori.
„Piaţa se aşteaptă la un vot pozitiv mâine (joi, n.r.). Investitorii vor fi atenţi la cât de multă rezistenţă opune opoziţia faţă de aceste planuri, întrucât ar putea afecta procesul legislativ ulterior. Piaţa ar putea reveni cu încă cinci procente dacă lucrurile merg în direcţia potrivită, însă în cazul unei intrări neordonate a Greciei în incapacitate de plată nu vreau să ma gândesc la consecinţe”, a afirmat Veronika Pechlaner, manager la fondul de investiţii Ashburton European, cu active de 100 de milioane de euro.
Pe marile burse europene, indicii FTSE 100 britanic, DAX german şi CAC 40 francez au avansat cu 1,54-1,88%.