S&P a retrogradat ratingul Libiei cu patru trepte şi a suspendat evaluarea ţării
Agenţia a luat decizia „ca urmare a declanşării unui război civil în această ţară”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
S&P a suspendat evaluarea Libiei din cauza sancţiunilor internaţionale impuse ţării şi a lipsei de informaţii credibile.
Ratingurile vor fi suspendate până la ridicarea sancţiunilor, a precizat agenţia.
Uniunea Europeană a adoptat joi sancţiuni înăsprite împotriva regimului Kadhafi, care se referă la activităţile a cinci instituţii financiare, între care banca centrală a Libiei, un fond suveran de investiţii şi unul particular.
UE a îngheţat deja averile şi a interzis vizele pentru 26 de oficiali libieni.