Acţiunile Nuclearelectrica pot fi subscrise în perioada 8-23 iulie. Care sunt preţurile
Investitorii vor putea subscrie pentru titluri Nuclearelectrica în perioada 8-23 iulie, limita minimă a preţului fiind 11,2 lei/acţiune, iar cea maximă, 15 lei/acţiune, a declarat agenţiei MEDIAFAX şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitraşcu.
Acţiunile Nuclearelectrica pot fi subscrise în 8-23 iulie, preţul minim-11,2 lei, cel maxim- 15 lei (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
El a precizat că prin această ofertă sunt vizaţi şi investitori din Statele Unite ale Americii, arătând că perioada de subscriere pentru pachetul de 10% din acţiuni ofertat la Nuclearelectrica ar fi început cu o săptămână mai devreme dacă Ziua Naţională a SUA nu era pe 4 iulie.
Limita minimă şi cea maximă a preţului pe acţiune au fost decise în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a anunţat anterior că Guvernul speră să obţină 300-350 milioane lei prin oferta de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile deţinute de stat la Nuclearelectrica, o tranşă reprezentând 85% din aceste titluri urmând să fie alocată investitorilor instituţionali.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Numărul total de acţiuni oferite este de 28.100.395 titluri nou emise, reprezentând 11,077% din capitalul social existent.
Acţionarii privaţi existenţi ai Nuclearelectrica vor avea drept de preferinţă de subscriere pentru pachetul de acţiuni nou emise.
Înainte de listarea la Bursă, Nuclearelectrica va emite acţiuni noi, pentru majorarea capitalului cu 11,077%, din care 10% vor fi vândute la bursă, iar 1,077% vor putea fi cumpărate de Fondul Proprietatea, în baza dreptului de preferinţă.
Fondul Proprietatea deţine în prezent 9,72% din acţiunile Nuclearelectrica, însă cel mai probabil nu va cumpăra acţiunile care îi revin la majorarea capitalului, având în vedere unele declaraţii din luna aprilie ale managerului FP, Greg Konieczny. În AGA de bilanţ din luna aprilie, Konieczny le-a spus acţionarilor că Fondul Proprietatea ar participa la ofertele pe care le va derula statul doar dacă va primi un discount foarte mare.
Dacă acţiunile ar fi fost vândute la preţul la care Fondul Proprietatea a evaluat participaţia sa la Nuclearelectrica, la finele lunii aprilie, valoarea ofertei pentru 10% din titlurile producătorului de energie ar fi fost de aproape 666 milioane lei (154 milioane euro).
Listarea Nuclearelectrica este intermediată de consorţiul format din firmele de brokeraj Swiss Capital şi BT Securities.
Compania este sub autoritatea Ministerului Economiei, statul deţinând 90,28% din acţiuni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO