- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Acţiunile Oltchim şi Rompetrol au urcat cu câte 15%, iar titlurile FP au salvat rulajul bursei
Bursa a crescut cu 1,2%, pe o lichiditate asigurată în proporţie de 72% de tranzacţiile cu acţiuni Fondul Proprietatea (FP), iar speculatorii au ridicat titlurile Oltchim (OLT) şi Rompetrol Rafinare (RRC) cu câte 15%.
Majoritatea acţiunilor au fost transferate încă de la deschidere la preţuri în imediata apropiere a ultimelor cotaţii de vineri, însă foarte puţini investitori au fost prezenţi la tranzacţionare, astfel că lichiditatea pe cele mai multe titluri a fost redusă.
"Acţiunile Fondului Proprietatea sunt singurele care mai atrag atenţia investitorilor, deoarece s-a observat încă de la listare că străinii sunt la cumpărare, însă în rest, cu câteva excepţii, atmosfera în piaţă este monotonă şi specifică perioadei de vară. În privinţa volumelor nu văd o îmbunătăţire în perioada următoare, exceptând titlurile FP, care vor continua să fie vioara întâi", a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări la firmei de brokeraj NBG Securities România.
Ultimele transferuri cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 1,05%, iar titlurile celor cinci SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea au ridicat indicele BET-FI cu 0,73%.
Totodată, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic a urcat cu 2,41%, ascensiunea fiind determinată de titlurile Rompetrol Rafinare, care au urcat cu 14,83%.
Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Rompetrol Rafinare a fost realizată la 0,0635 lei. Cotaţia este cu peste 15% mai redusă decât preţul pe care The Rompetrol Group l-a propus în oferta de preluare de anul trecut, de 0,0751 lei/acţiune, şi pe care grupul l-ar putea propune celorlalţi acţionari dacă îi va fi permisă delistarea Rompetrol Rafinare.
Acţiunile Rompetrol Rafinare au înregistrat cel mai mare rulaj de după 23 martie 2010, respectiv de 476.000 de lei. După realizarea ofertei de preluare din perioada februarie-martie 2010 titlurile companiei au consemnat volume foarte reduse, în condiţiile în care mai rămăseră libere la tranzacţionare doar 1,4% din acţiuni.
"Probabil că unii speculatori se gândesc că va urma o corecţie pe acţiunile Oltchim şi se orientează spre alte «jucării», care astăzi se pare că sunt titlurile Rompetrol Rafinare. Dacă ne uităm că Rompetrol Rafinare nu a mai avut pierderi în primul trimestru putem găsi un motiv pentru creşteri, însă preţul a început să urce cam târziu", a mai spus Avram.
La finalul zilei, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, era în creştere cu 1,15%.
Rulajul bursei, de 30,4 milioane lei (7,3 milioane euro), a fost cu 10% sub valoarea cumulată a transferurilor din sesiunea de vineri, de 33,6 milioane lei (8,1 milioane euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au fost de departe cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 21,9 milioane lei, sumă din care 7,9 milioane lei au reprezentat valoarea a trei deal-uri.
Tranzacţiile speciale au fost realizată la 0,5 lei, preţ cu 0,1% sub nivelul de vineri, şi, totodată, similar cotaţiei de închidere de pe piaţa principală.
Speculatorii au continuat să reacţioneze la achiziţiile de acţiuni Oltchim de către unul dintre principalii acţionari ai combinatului chimic, compania PCC, înregistrată în Germania. Astfel, preţul acţiunilor Oltchim a crescut cu 14,95%, la 1,53 lei. Evoluţia a venit pe al treilea rulaj din piaţă, de 2,5 milioane lei.
La finalul sesiunii de la Bucureşti, bursele de la Frankfurt şi Paris erau în scădere cu 0,1% şi, respectiv, cu 0,6%, în timp ce piaţa de la Londra avansa cu 0,4%. Totodată, majoritatea burselor din Europa Centrală şi de Est erau în coborâre cu până la 0,6%, iar piaţa din Bulgaria consemna cel mai vizibil recul, de 2,4%. Bursa din Rusia era, însă, în creştere cu 0,6%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO