Prima pagină » Economic » Acţiunile principalelor companii europene au închis sesiunea de miercuri în creştere cu 0,2%

Acţiunile principalelor companii europene au închis sesiunea de miercuri în creştere cu 0,2%

Acţiunile celor mai mari companii europene au închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în creştere cu 0,2%, cu titlurile grupurilor miniere în urcare în condiţiile în care preţul cuprului s-a menţinut aproape de cel mai ridicat nivel din istorie, transmite Reuters.
02 feb. 2011, 19:49, Economic

Indicele FTSEurofirst 300, al acţiunilor principalelor companii cotate la bursele din Europa, a avansat cu 0,2%, cupă ce marţi a înregistrat cea mai mare creştere din ultimele trei săptămâni.

„Creşterea preţurilor materiilor prime continuă să afecteze companiilor. Acesta ar putea fi un semn că analiştii pot începe să-şi revizuiască estimările”, a afirmat Koen De Leus, analist la KBC Securities Bolero.

Acţiunile concernului industrial Sandvik şi ale companiei Atlas Copco au scăzut cu 3%, respectiv 1,6%.

Cuprul era tranzacţionat pe bursa londoneză cu 9.950,5 dolari pe tonă la ora 15:44 GMT, faţă de nivelul de închidere de marţi de 9.945 de dolari pe tonă. În cursul şedinţei de miercuri, cotaţia cuprului a atins maximul istoric de 9.988,25 de dolari pe tonă.