- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Acţiunile SIF au crescut în medie cu 1,6%, pe o piaţă cu lichiditate în scădere
Bursa a scăzut nesemnificativ, cu 0,09%, iar acţiunile celor cinci SIF-uri au urcat în medie cu 1,6%, recuperând o parte din corecţia de vineri, însă absenţa celor mai mulţi investitori de la tranzacţionare a dus lichiditatea cu 26% sub rulajul din sesiunea anterioară.
În primele minute piaţa a scăzut cu 0,8%, însă după ora 11:30 cotaţiile celor mai multe acţiuni au început să revină uşor spre nivelurile de la finalul sesiunii anterioare. Chiar la deschidere titlurile celor cinci SIF-uri au scăzut pe medie cu 1,3%, însă imediat ordinele de cumpărare au depăşit oferta astfel că după primele 30 de minute indicele BET-FI a trecut peste nivelul de vineri.
Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări la firmei de brokeraj NBG Securities România, a declarat că pieţele din regiune au fost uşor decorelate de evoluţia burselor vest-europene, iar piaţa de la Bucureşti "a scăpat aproape nevătămată de unda de şoc" din Japonia. În Japonia, indicele Nikkei a închis în scădere cu 6,2%, iar tranzacţiile pe alte pieţe au fost în stagnare, dar marcate de prudenţă.
Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare la BVB au continuat să introducă ordine de cumpărare la preţuri din ce în ce mai mari pentru titlurile societăţilor de investiţii financiare, astfel că la punctul maxim al indicelui BET-FI a fost atins în jurul orei 14:20, când cotaţiile titlurilor SIF avansau pe medie cu 2,8%.
Ulterior, preţurile SIF-urilor s-au temperat, astfel că la finalul şedinţei, indicele BET-FI era cu 1,6% peste nivelul de vineri.
Directorul de operaţiuni al SSIF Broker (BRK), Darie Moldovan, crede că interesul investitorilor pentru acţiunile SIF-urilor a fost stimulat de propunerile de dividend şi de intenţia SIF Moldova de a valorifica acţiunile pe care le are la BCR.
"Totodată, poate fi luată în calcul şi posibilitatea unui arbitraj cu piaţa futures, care a oferit rentabilităţi anualizate de până la 20%, situată cu mult peste valorile instrumentelor financiare cu venit fix", a declarat Moldovan pentru MEDIAFAX.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în creştere pe medie cu numai 0,27%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat nesemnificativ, cu 0,09%, indicele BET-NG.
Acţiunile celor cinci SIF-uri au contribuit vizibil la ascensiunea indicelui extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate. Astfel, indicele a avansat cu 0,49%.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 27,3 milioane lei (6,5 milioane euro), sumă cu 26% mai redusă decât valoarea cumulată a operaţiunilor de vineri, de 37 milioane lei (8,8 milioane euro).
"Interesul investitorilor în această perioadă premergătoare adunărilor generale este legat de planurile companiilor de viitor şi propunerile de dividend. Sunt selectate acţiunile care ies din tiparele obişnuite în privinţa ratei dividendului sau prezintă planuri de dezvoltare optimiste. Aşteptările se dovedesc a fi pozitive în general, dacă luăm în calcul decorelarea pieţei noastre de bursele internaţionale, acestea din urmă înscrise pe un trend corectiv în ultima vreme", a mai afirmat Moldovan.
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au revenit pe prima poziţie în topul rulajelor, cu transferuri de 9,1 milioane lei, iar cotaţia a scăzut cu 0,25%, la 0,6005 lei.
Cu aceste acţiuni a fost realizat şi un deal, de 2,4 milioane lei, la un preţ similar cu ultima cotaţie de pe piaţa principală.
Avram spune acţiunile FP par "agăţate" de nivelul psihologic de 0,6 lei, iar variaţiile uşoare din ultima perioadă îi ţin la distanţă pe investitori, ceea ce se reflectă şi în volumele reduse de tranzacţionare faţă de rulajul mediu zilnic de la listare şi până în prezent.
"Deşi adâncimea pieţei este mai redusă în cazul acţiunilor SIF, după propunerile de dividend, acestea au umbrit titlurile Fondului Proprietatea", a adăugat brokerul.
Titlurile FP au fost urmate în topul rulajelor de acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Moldova (SIF2), cu operaţiuni de 4,8 milioane lei şi, respectiv, 3,6 milioane lei. Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile SIF Oltenia a fost efectuată la 1,516 lei, preţ cu 1,74% peste cotaţia de vineri, iar acţiunile SIF Moldova au avansat cu 2,16%, la 1,42 lei.
Cele trei acţiuni au asigurat, astfel, 73% din lichiditatea pieţei.
La finalul sesiunii de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,3%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est înregistrau corecţii cuprinse între 0,1% şi 1,6%. Pe de altă parte bursele din Polonia, Ungaria şi Rusia avansau cu până la 1,3%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO