Acţiunile SIF-urilor au urcat în medie cu 3,3%, însă titlurile FP au asigurat rulajul bursei

Acţiunile SIF-urilor au crescut în medie cu 3,34%, într-o piaţă în urcare cu 1,48% şi în care tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au continuat să asigure cea mai mare parte din lichiditatea de 27,1 milioane lei.

Urmărește
4 afișări

Spre jumătatea şedinţei, unii investitori au încercat să profite de revenirea burselor externe şi au introdus ordine de tranzacţionare la preţuri peste cele de joi. Deşi preţurile au crescut, cei mai mulţi jucătorii au continuat să adopte poziţii de aşteptare.

Astfel, exceptând titlurile Fondului Proprietatea doar cinci acţiuni au mai înregistrat rulaje de peste 500.000 de lei.

Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad, spune că în continuare cele mai multe tranzacţii sunt realizate de investitori locali, care speră că vor fi reluate dezbaterile pe tema majorării pragului la SIF-uri.

"Contează şi raportul JP Morgan în ecuaţie, însă nu este suficient încât să îi determine pe investitorii străini să intre la cumpărare. Aceştia au nevoie de alte semnale din piaţă şi din partea economiei că se reia creştere economică", a declarat Dragolea pentru MEDIAFAX.

JP Morgan afirmă într-o analiză că economia României va reveni pe creştere în acest an, susţinută de exporturi, succesul reformelor şi sprijinul FMI şi al Uniunii Europene. Banca estimează un avans al PIB de 2% pentru acest an şi respectiv de 4% în următorul an.

Acţiunile celor cinci de investiţii financiare (SIF) au înregistrat un ritm ascendent mai accelerat în a doua parte a şedinţei, însă nu au consemnat rulaje mari. Punctul maxim de creştere al indicelui BET-FI a fost atins chiar la închidere, când cotaţiile acestor titluri erau în urcare în medie cu 3,34%.

Primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate, analizate de indicele BET, au încheiat ziua la preţuri în creştere în medie cu 1,51%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 1,56%.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia celor mai lichide 25 de titluri, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 2,1%.

Dragolea crede că evoluţia titlurilor lichide a fost o revenire tehnică, având în vedere că în ultima jumătate de oră a şedinţei anterioare, un investitor a lichidat un portofoliu mai "măricel" şi a dus preţurile în jos pentru a fi sigur că vinde.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 27,1 milioane lei (6,4 milioane euro), sumă cu 37% mai redusă decât valoarea transferurilor de joi, de 43,1 milioane lei (10,2 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să conducă detaşat în topul lichidităţii, cu operaţiuni de 17,4 milioane lei (4,3 milioane euro), şi, totodată, au asigurat 64% din rulajul pieţei.

Cel mai recent transfer cu aceste titluri a fost realizat la 0,6035 lei, preţ în creştere cu 1,34%. Cotaţia a depăşit nivelul de la listare, de 0,6 lei/acţiune, în ultima jumătate de oră. La sfârşitul sesiunii, în piaţă erau afişate ordine de cumpărare pentru 9,8 milioane de titluri FP, iar volumul de la vânzare era de 15,3 milioane de acţiuni.

Raporat la preţul de la finalul primei şedinţe de tranzacţionare la BVB, din 25 ianuarie, acţiunile Fondului Proprietatea sunt în scădere cu 7,08%. Totuşi, aceste titluri au asigurat cea mai mare parte a lichidităţii bursei.

În şedinţa de vineri, acţiunile Fondului au fost urmate în topul rulajelor de titlurile SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5), cu operaţiuni de 2,5 milioane lei şi, respectiv, 1,6 milioane lei. Cel mai recent transfer cu acţiunile SIF Transilvania a fost realizat la 0,529 lei, preţ în creştere cu 3,73%, iar titlurile SIF Oltenia au avansat cu 3,2%, la 1,388 lei.

La finalul sesiunii de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu cel mult 1,4%. Linia uşoară de revenire a fost urmată şi de majoritatea burselor din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu până la 1,5%. Totuşi, cea mai accelerată ascensiune au fost înregistrată de piaţa din Bulgaria, care a urcat cu 3,7%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici