- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Activele Volksbank în România au scăzut cu 2,1% în primul trimestru, la 4,7 miliarde de euro
Activele Volksbank în România au scăzut cu 2,1% în primul trimestru, de la 4,8 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut la 4,7 miliarde de euro în martie, în timp ce provizioanele s-au redus cu 18%, a anunţat grupul austriac Volksbank, care controlează banca.
În martie anul trecut, Volksbank România avea active de 5,3 miliarde de euro.
Activele Volksbank International (VBI), instituţie care controlează banca din România, au stagnat la 13,7 miliarde de euro, a anunţat grupul austriac Volksbank.
Divizia din România are cea mai mare pondere în portofoliul de active al VBI, cu 4,7 miliarde de euro, urmată de Cehia (2 miliarde de euro), Ungaria (2 miliarde de euro) şi Slovacia (1,4 miliarde de euro).
VBI controlează zece bănci din nouă ţări în Europa Centrală şi de Est, respectiv Slovacia, Cehia, Ungaria, Croaţia, România, Slovenia, Serbia, Ucraina şi Bosnia-Herţegovina. În plus, VBI este prezent pe piaţa bancară din Austria.
Soldul creditelor VBI a rămas stabil faţă de decembrie, la 9,9 miliarde de euro, în timp ce depozitele au urcat la 5,2 miliarde de euro.
VBI a raportat provizioane de 39 de milioane de euro pentru primul trimestru, cu o scădere semnificativă, de 17,9% în România, se arată în raport.
Numărul de angajaţi a coborât de la 5.362 în decembrie la 5.300, în timp ce reţeaua de sucursale a fost redusă de la 547 de unităţi la 485.
Grupul Volksbank controlează participaţia majoritară la VBI. Banca austriacă deţine 51% din acţiunile VBI, alţi acţionari fiind DZ Bank, WGZ Bank şi Banca Populară Caisse d'Epargne.
Volksbank România a avut anul trecut o pierdere de 36 milioane euro, comparativ cu un profit înainte de impozitare de 51,7 milioane euro în 2009, în contextul în care costul cu provizioanele s-a dublat, iar venitul net din dobânzi a scăzut cu 5,88%. Provizioanele s-au dublat, de la 69,8 milioane euro în 2009 la 153,4 milioane euro anul trecut.
Grupul a anunţat în decembrie că va analiza vânzarea participaţiilor la Volksbank International şi VB Leasing International, ambele cu operaţiuni şi în România.
Cotidianul rus Vedomosti a anunţat, în aprilie, că Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, se află în faza finală a negocierilor pentru achiziţia a 51% din acţiunile VBI.
Surse bancare au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că Sberbank vrea să preia toate activele VBI din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Volskbank România, cea mai mare subsidiară a grupului austriac, pentru a evita consolidarea afacerilor din UE în România.
Într-un interviu pentru cotidianul american Wall Street Journal, directorul general al Sberbank, German Gref, a afirmat că negociază preluarea VBI, dar nu se află în faza finală a unei înţelegeri cu nicio bancă internaţională.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj
-
Vineri va avea loc prima audiere în cazul preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, pus sub acuzare de parlament
-
Constanţa: Elicea eolienei s-a prăbuşit în curtea căminului de bătrâni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO