Activiştii din Liège vor ca toate produsele alimentare din regiune să fie cultivate la nivel local

Liège este un oraş cu o puternică cultură a solidarităţii, o populaţie diversă şi cu cele mai bune vafe.

În 2013, un grup de activişti care doreau să îmbunătăţească alimentaţia şi viaţa în oraş, să o facă mai bună, mai ecologică şi mai echitabilă, a reunit 600 de persoane - toate interesate de producţia alimentară. Le-a cerut să îşi imagineze ce ar putea fi diferit în Liège, în decurs de o generaţie.

Au ajuns la următoarea concluzie: „Ca în 35 de ani, o generaţie, majoritatea alimentelor consumate în regiunea Liège să fie cultivate local în cele mai bune condiţii ecologice şi sociale”. Este o aspiraţie frumoasă, deşi greu realizabilă. Dar ei au încercat să o facă să se întâmple şi chiar - într-o anumită măsură - au reuşit.

Acel moment a dat naştere unei mişcări care acum este coordonată de o organizaţie non-profit numită Liège Food Belt: şase angajaţi sunt finanţaţi cu bani din bugetul local, regional şi cu bani europeni.

„Oamenii spun că este o revoluţie”, spune Christian Jonet. „Nu este încă o revoluţie, dar are potenţial: suntem la începutul poveştii”, mai spune el.

Colega sa, Elisabeth Gruie, a fost bancher. Christian Jonet a petrecut opt ani în domeniul reparaţiilor de motoare de avioane, el devenind treptat, spune el, conştient „că participam la problemă, nu la soluţie”. Din ce în ce mai conştient de provocările prezentate de criza climatică, a început să se implice ca voluntar în iniţiativele de sustenabilitate, realizând rapid că alimentaţia este una dintre provocările cruciale pentru noul mileniu. În prezent, este coordonatorul Centurii alimentare.

Sub umbrela Food Belt se află 28 de cooperative alimentare şi aproximativ 300 de producători individuali. Aceste cooperative includ comercianţi cu amănuntul, o fabrică de bere, brutării şi o podgorie.

În centrul oraşului se organizează piaţa săptămânală, unde se vând produsele reţelei. Este organizat, de asemenea, un festival alimentar anual de 10 zile, Nourrir Liège, care a dat naştere unor evenimente similare în Bruxelles, Strasbourg şi, în curând, în Québec.

Există o Casă a Alimentaţiei Durabile, deschisă recent, care încearcă să atingă părţile populaţiei pe care iniţiativele de alimentaţie durabilă şi organică le ratează adesea, prin cursuri de gătit, plimbări în natură şi mese comune.

Dar cea mai impresionantă parte ar putea fi şcolile. Oganizaţia a lucrat timp de mai mulţi ani cu şcolile şi creşele pentru a ajuta la aprovizionarea cu alimente durabile. Din 2021, aproximativ 100 de şcoli se află acum sub un nou regim: carnea, pâinea, lactatele şi fructele sunt organice, locale şi, pe cât posibil, din cadrul reţelei Food Belt. Oraşul îşi propune ca, până în 2024, să ajungă la 100% produse ecologice şi locale.

Apoi, există iniţiativa supei de la pauză. Datorită Food Belt, 5.000 de elevi din şcolile locale din zonele socio-economice vulnerabile au primit gratuit supă organică şi produsă la nivel local pentru gustarea de dimineaţă. Acesta este deja un bun social extraordinar, dar supa este, de asemenea, produsă de o mică organizaţie non-profit, Echafaudage, care îi ajută pe şomeri să se întoarcă la locul de muncă, apoi este livrată de către Rayon9, o cooperativă din cadrul Food Belt, cu ajutorul unor biciclete cargo. A avut atât de mult succes, încât regiunea, care a finanţat proiectul, şi-a mărit bugetul de cinci ori.

Totul sună idilic, extraordinar, o revoluţie. Rob Hopkins, pionier al sustenabilităţii şi co-fondator al Reţelei de tranziţie, este de acord: „Este unic, într-adevăr. Este de departe cel mai ambiţios proiect de acest gen. L-au pus la punct cu un spirit strălucit. Dar cum arată şi cum se simte acest lucru pe teren? Am mers să aflu şi, timp de două zile, am văzut ce este necesar pentru a coordona modalităţi mai bune de a hrăni un oraş: crearea de reţele, schimbul de idei, comunicarea, lobby-ul, întâlniri - multe întâlniri. Jonet şi Gruie mi-au arătat împrejurimile. Este departe de Whole Foods, dar tocmai asta este ideea: este o cooperativă, iar modelul lor de afaceri se bazează pe o afacere echitabilă pentru producători. Producătorii stabilesc preţul - fără târguieli - iar magazinele se angajează să ia o anumită cantitate anual, în avans. Există o transparenţă totală: 70% din preţul de vânzare merge la producători. Discuţia cu cumpărătorii reprezintă o parte importantă a muncii: convingerea, explicaţiile, descrierea cine a cultivat ce anume sau cum se prepară ţelina de rădăcină. Este un loc în care poţi întâlni oameni; unde oamenii îşi fac timp”.

.