Acvatot are un buget de 5 mil. euro pentru achiziţia unei firme specializate în reţele edilitare

Compania de construcţii Acvatot, controlată de SETHA, din Franţa, vrea să se extindă printr-o nouă achiziţie a unei firme româneşti, activă în domeniul reţelelor edilitare, proiect pentru care are un buget de cinci milioane de euro.

Urmărește
289 afișări

"Luăm în continuare în considerare achiziţia unei noi companii care ar putea contribui la dezvoltarea activităţilor noastre în domeniul reţelelor edilitare, eventual specializată în segmentul reţelelor electrice", a declarat pentru MEDIAFAX Francois Debergh, directorul general şi administratorul Acvatot.

El a precizat că urmează să fie iniţiate discuţii pentru o eventuală preluare, dar finalizarea tranzacţiei va fi încheiată cel mai devreme la finele anului viitor.

Acvatot, specializată în instalaţii şi lucrări edilitare, a preluat în 2009 firma Hydroservice din Bacău, cu activităţi de hidrocurăţare de reţele, deţinută de o persoană fizică, Liviu-Constantin Cazan.

Afacerile Acvatot, cu o echipă de 245 de persoane, au totalizat 20,7 milioane euro anul trecut, iar filiala Hydroservice a avut un rulaj de 700.000 euro. În 2009, Acvatot a consemnat afaceri de 21,2 milioane euro.

"Din punct de vedere al cifrei de afaceri previzionăm (în 2011, n.r.) o creştere de 5%, datorată lărgirii panelului de clienţi în domeniul reţelelor electrice, al construcţiilor civile şi în domeniul serviciilor de diagnosticare şi mentenanţă a reţelelor", a spus reprezentantul Acvatot.

Principalii clienţi ai Acvatot au fost anul trecut companiile GDF Suez, Apa Nova Bucureşti şi Habau.

Cel mai important contract din acest an, în valoare de opt milioane euro, a fost încheiat cu primăria din Bolintin-Deal, proiectul vizând realizarea reţelelor de canalizare şi a unei staţii de epurare.

Compania a prevăzut investiţii de aproximativ 500.000 de euro pentru reînnoirea echipamentelor, iar cele mai semnificative achiziţii ar fi cele ale unui echipament de foraj dirijat şi un hidrocurăţător, a precizat şeful Acvatot.

Totodată, compania a cofinanţat cu 40% două proiecte de formare profesională a angajaţilor, restul finanţării fiind asigurată cu fonduri europene.

"Am parcurs un proiect destul de amplu de reorganizare a companiei prin consolidarea biroului nostru central de ofertare, abordarea de noi pieţe cum ar fi cele de reteţe electrice şi staţii de epurare ecologice şi ne-am implicat mai mult în dezvoltarea relaţiilor comerciale în ţările din zona Balcanilor în care suntem deja prezenţi sau în care dorim să intrăm. De asemenea, între jumătatea lui 2009 şi începutul lui 2010 ne-am redus efectivele cu aproximativ 30%", a spus reprezentantul companiei.

El a estimat că piaţa construcţiilor ar putea reveni pe creştere din 2012, în condiţiile în care va fi susţinută de absorbţia fondurilor europene iar investitorii vor redeveni încrezători. Întrebat ce măsuri ar trebui să ia autorităţile pentru susţinerea pieţei, reprezentantul Acvatot a indicat o mai bună analiză a dosarelor de licitaţii, pentru a evita fenomenul de dumping care este neprofitabil atât pentru beneficiari cât şi pentru antreprenori.

Acvatot a fost înfiinţată în anul 1991 şi preluată integral în 2000 de SETHA (Societe d'Etude de Travaux Hydrauliques et d'Adduction d'Eau).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici