Adevărul despre investiţiile statului

Investiţiile publice reale din semestrul I au reprezentat numai 1,6% din PIB, în timp ce guvernul se laudă cu 6,4%. Mult-aşteptatele investiţii noi finanţate şi recepţionate de stat în prima jumătate a aces­tui an, care ar fi trebuit să impulsioneze economia s-au păbuşit în realitate cu aproape 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut după stan­dar­dele europene de evidenţă bugetară (ESA 95), avertizează Consiliul Fiscal.

Urmărește
211 afișări
Imaginea articolului Adevărul despre investiţiile statului

Adevărul despre investiţiile statului (Imagine: Mediafax Foto)

Această cădere arată că de fapt Guvernul nu a făcut în mare parte decât să achite facturi restante din anii trecuţi, legate de investiţii care au contribuit la PIB în anii trecuţi. De ase­me­nea, arată de ce nu se simt în economie inves­tiţiile cu care se laudă autorităţile şi reflectă inclusiv impactul companiilor de stat care şi-au restrâns bilanţurile în criză.

Imaginea contrastează puternic cu datele oficiale prin care Guvernul clamează o creş­tere de circa 30% a cheltuielilor de investiţii în semestrul I.

Cum se explică această contradicţie? Gu­vernul face raportări conform aşa-numitelor standarde "cash", în care evidenţele bugetare înregistrează doar fluxurile de bani efectiv plă­tite, adică o cheltuială de investiţii apare nu­mai atunci când este achitată, cifrele regă­sin­du-se în execuţiile bugetare publicate de Mi­nisterul Fi­nanţelor. În schimb, pe metodologia euro­pea­nă ESA 95 (European System of Accounts), cheltuielile apar în scriptele bu­getare doar atunci când se înregistrează anga­ja­mentul de plată şi se emite factura.

În traducere, aceasta înseamnă că pe hârtie şi în discursurile oficiale sunt foarte multe pro­gra­me, există şi alocări bugetare în creştere, dar în realitate investiţiile noi ale statului sunt la pă­mânt. Indiferent de modul de raportare, inves­tiţiile care contează sunt cele care se văd în PIB.

Pe standarde ESA, în primul semestru din 2011 investiţiile publice aveau o pondere de 1,6% din PIB, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2010 ponderea fost de 4,3% din PIB. Pe standarde cash, în primul semestru din 2011 ponderea investiţiilor publice era de 6,4%, în creştere faţă de nivelul de 5,5% din PIB din primul semestru din 2010.

Citeşte mai multe despre investiţiile statului pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici