Momentul anunţului S&P este nepotrivit pentru Casa Albă, venind într-un moment în care preşedintele Obama încearcă să reia iniţiativa în dezbaterile privind deficitul bugetar.
Obama a prezentat, săptămâna trecută, un plan de a reduce deficitul bugetar cu 4.000 de miliarde de dolari pe parcursul a 12 ani, pentru a convinge pieţele financiare că Statele Unite abordează serios problemele fiscale.
S&P a revizuit, luni, perspectiva ratingului suveran „AAA”, maxim posibil, al Statelor Unite de la stabilă la negativă, întrucât există riscul ca politicienii americani să nu ajungă la un acord pentru a rezolva problemele fiscale ale ţării.
„Nu cred că ar trebui să facem prea mare caz din asta. S&P a luat o decizie din raţiuni politice”, a afirmat, la postul de televiziune MSNBC, Austan Goolsbee, economist al Casei Albe.
Oficialul american a lăudat agnţia de rating rivală Moody’s, care a afirmat că direcţia politicii fiscale a SUA este „pozitivă” pentru ratingul ţării.
„Se pare că Moody’s şi alţii nu au fost de acord cu acestă evaluare (a S&P, n.r.)”, a spus Goolsbee.
Declinul bursei americane s-a accentuat în prima parte a şedinţei, indicii Dow şi Nasdaq pierzând 2%.
Pe pieţele materiilor prime, preţul petrolului a scăzut cu peste doi dolari, din cauza înrăutăţirii perspectivei ratingului SUA. Ţiţeiul tranzacţionat în Statele Unite a coborât cu 2,6 dolari, la 107,3 dolari până la 14:41 GMT, după ce a atins un minim al şedinţei de 106,7 dolari. Petrolul Brent, comercializat la Londra a scăzut cu 2 dolari, la 121,45 dolari.
Aurul a atins, luni, un nou nivel record, peste 1.498 dolari pe uncie, după decizia S&P, în contextul orientării investitorilor către plasamente cu un grad ridicat de siguranţă. Cotaţia aurului pe piaţa spot a avansat la 1.497,2 dolari, faţă de 1.483,75 vineri, în timp ce preţul din contractele futures cu livrare în iunie a avansat cu 7,6 dolari, la 1.493,6 dolari, după ce a atins, luni, un maxim record de 1.498,6 dolari.