Administratorii SIF Muntenia au majorat valoarea dividendului cu 62%, la 0,081 lei pe acţiune
Administratorii SIF Muntenia (SIF4) au decis majorarea valorii dividendului brut pentru 2010, la 0,081 lei pe acţiune, cu 62% peste propunerea iniţială, de 0,05 lei.
Astfel, valoarea dividendelor propuse de Consiliul de Administraţie al Muntenia Invest, compania care administrează activele SIF Muntenia, este de 65,36 milioane lei şi reprezintă 90% din profitul de anul trecut, de 72,6 milioane lei. SIF Muntenia este singura SIF ale cărei active sunt administrate de o societate de administrare a investiţiilor.
Iniţial, SIF Muntenia a anunţat că ar putea distribui acţionarilor 40,3 milioane lei sub formă de dividende, respectiv 0,05 lei/acţiune, în creştere cu 25%, de la 0,04 lei/acţiune.
Acţionarii SIF se vor întâlni în aprilie pentru a alege una din propunerile administratorilor.
Profitul înregistrat anul trecut de SIF Muntenia a fost cu 11% mai redus faţă de câştigul din 2009, de 82 milioane lei.
Pentru acest an, administratorii societăţii estimează un profit brut de 65 milioane lei, cu 22% sub câştigul de anul trecut, şi vizează o reducere temporară pe sectorul bancar, în favoarea majorării investiţiilor în acţiunile unor companii din sectorul energetic.
Acţiunile SIF Muntenia se tranzacţionau în şedinţa bursieră de marţi în creştere cu 4,6%, la 0,8525 lei. La această cotaţie, capitalizarea societăţii este de 687 milioane lei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO