Administratorul judiciar al Hidroelectrica începe recrutarea a 67 de manageri privaţi

Admistratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat joi că săptămâna viitoare va începe o campanie de recrutare a 67 de manageri privaţi pentru compania de stat.

Urmărește
767 afișări
Imaginea articolului Administratorul judiciar al Hidroelectrica începe recrutarea a 67 de manageri privaţi

Administratorul judiciar al Hidroelectrica începe recrutarea a 67 de manageri privaţi (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Această campanie se adresează tuturor celor competenţi şi buni profesionişti din Hidroelectrica şi din afara Hidroelectrica", a afirmat Borza într-o conferinţă e presă.

Producătorul de energie Hidroelectrica, controlat de stat, este în insolvenţă din iunie 2012.

Euro Insol a desfiinţat, în 16 ianuarie, 22 posturi de director din Hidroelectrica, iar cei 57 de directori din noua organigramă a companiei de stat au fost numiţi cu delegaţie, pentru o perioadă de 90 de zile, până la ocuparea posturilor prin concurs.

Selectarea directorilor care vor ocupa funcţii în Hidroelectrica în urma unor concursuri va fi relizată de Euro Insol şi de firmele de recrutare Egon Zehnder International, Adecco şi Pedersen&Partners.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici