Adrian Câciu: Statul devine contributor direct al creşterii gradului de intermediere bancară

Fuziunea dintre EximBank, în calitate de societate absorbantă, şi Banca Românească, în calitate de societate absorbită, a fost înregistrată oficial la Registrul Comerţului, astfel că începutul anului 2023 aduce pe piaţa retailului bancar un nou jucător, spune Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Urmărește
431 afișări
Imaginea articolului Adrian Câciu: Statul devine contributor direct al creşterii gradului de intermediere bancară

Adrian Câciu: Statul devine contributor direct al creşterii gradului de intermediere bancară

EximBank, al cărei acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Finanţelor, a devenit astfel o bancă universală românească de top adresându-se, deopotrivă, companiilor şi persoanelor fizice, arată un comunicat.

“Ne-am asumat la începutul mandatului ducerea la bun sfârşit a acestei fuziuni. Statul devine astfel mai competitiv şi contributor direct al creşterii gradului de intermediere bancară în România. Am încredere că managementul noii entităţi bancare va pune pe loc fruntaş proiectele de dezvoltare şi investiţiile cu valoare adăugată în economie” , a declarat Câciu.

Încă din 2019, scopul achiziţiei Băncii Romaneşti a fost atât consolidarea participaţiei statului în sectorul bancar, cât şi îmbunătăţirea poziţiei financiare a grupului Exim, respectiv diversificarea modelului de afaceri prin adăugarea clientelei de tip retail şi formarea unei mase critice de clienţi care să permită consolidarea bazei de atragere de resurse financiare şi alocarea eficientă a capitalurilor, ca urmare a sinergiilor şi a economiilor de scală rezultate.

Tranzacţia are ca efect crearea unui alt brand puternic la nivel naţional aparţinând statului român în calitate de acţionar, EximBank urcând după fuziune pe locul 8 în topul băncilor - de pe poziţia 21 în 2012 - cu o cotă de piaţă în total active de circa 3%. Această performanţă a fost posibilă fără să fie antrenate resurse suplimentare de la bugetul de stat sau de la alţi acţionari minoritari.

Independent de componentele specifice unei bănci universale, EximBank va continua să acţioneze pe segmentul garanţiilor şi asigurărilor de stat, în concordanţă cu mandatul primit din partea statului român, susţinând astfel exporturile, tranzacţiile internaţionale şi alte proiecte în domenii prioritare ale economiei sau absorbţiei de fonduri europene.

Prin mobilizarea fondurilor în aceste direcţii convergente cu cele ale politicii Guvernului României în raport cu Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, se urmăreşte dezvoltarea economică durabilă a ţării prin creşterea competitivităţii societăţilor româneşti. Susţinerea proiectelor economice existente sau a altora noi înseamnă şi antrenarea forţei de muncă românească, menţinerea sau crearea de noi locuri de muncă, ducând implicit la creşterea nivelului de trai al populaţiei.

EximBank a performat în mod accelerat în ultmii 10 ani astfel că, pe lângă intrarea în Topul celor mai mari 10 bănci după active din România, este astăzi una dintre cele mai valoroase companii româneşti şi o instituţie de importanţă sistemică, mai arată comunicatul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
câciu,
bancă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici