Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: La PIB-ul sustenabil pe care ni-l dorim nu vom ajunge fără reformele nedorite

Dacă vrem, într-adevăr, să câştigăm cursa bunăstării în viitorul apropiat, va trebui să ne intre bine în cap că avem de atins trei ţinte cardinale: eficienţa economică, eficienţa tehnică şi cultul muncii bine făcute. Dacă nu vor fi cucerite aceste redute, chiar şi grăbindu-ne încet, nu va creşte nici cota traiului zilnic pentru o masă critică a populaţiei.

Deocamdată însă citesc comunicatele INS şi văd că mai avem încă de furcă cu câteva dintre capcanele pe care ni le-am întins singuri tot amânând reformele nedorite. Necazul este că avem încă o stare paradoxală pe piaţa muncii: şomaj mare, e drept că în scădere, şi deficit de personal calificat. Când vorbim despre cauze, toţi ochii privesc într-o singură direcţie. Şi invocă dreptul pe care ni l-am câştigat începând cu 1 ianuarie 2002, de a circula fără vize în Uniunea Europeană, fapt ce a schimbat într-adevăr lucrurile în economia noastră. Pentru că în jur de trei milioane de cetăţeni români au devenit rezidenţi ai altor ţări. Sigur, o cauză e aici: una din multe altele. Problema-problemelor este că, la noi, tocmai din cauza reformelor amânate, munca de calitate e încă o pasăre rară. Din aceeaşi cauză, ne lovim de preţul modest al muncii, care se transformă într-un bumerang. Un fel de buzdugan cu două capete, ce tinde acum să-i lovească pe cei ce-l învârt pe deasupra economiei. Vedem, aşadar, cum devine explozivă  menţinerea descurajării muncii prin salarii neîndestulătoare. Dar şi cum salariile mici trag în jos de PIB.

Concluzia este subînţeleasă: ecuaţia în care încă mai este integrată plata muncii a expirat; aşa că a persevera în folosirea ei ar fi o gafă. Nu numai pentru că vor fi blocate multe dintre efectele pozitive la care râvnim, dar se vor înmulţi contraefectele nocive. Şi iată cum mase de salariaţi, dintre cei ce şi-au dorit de vreme îndelungată un „stat al bunăstării” cu totul inedit, aşteptându-l să rezulte din imposibila combinaţie între ceea ce îşi doresc şi ceea ce obţin, sunt deja resemnaţi. La această răscruce de drumuri, când iluziile s-au destrămat, ei dau vina pe veniturile mici, în neconcordanţă cu preţurile. Fără să vadă că munca şi nu preţurile determină nivelul salariilor.

Cu ce bagaje plecăm la drum? Răspunsul nu-l găsim în cărţi. Dacă însă vechiul ciclu economic s-a sfârşit, în sensul că a fost oprit declinul, iar un nou ciclu demarează cu o fază de  avânt, înseamnă că încă o tranziţie se apropie de final. A doua în cei aproape 28 de ani de după decembrie 1989. Prima fiind tranziţia de la plan la piaţă, finalizată atunci când Uniunea Europeană, înainte de aderare, ne-a acordat statutul de piaţă economică funcţională. Acum trebuie să obţinem singuri, înainte de a intra în zona euro, statutul de piaţă competitivă.

Continuarea articolului este disponibilă pe ZF.ro.

Citeşte şi: Procurorii germani percheziţionează sediile Daimler, în cadrul anchetei Dieselgate

Citeşte şi: Cotaţia Bitcoin a trecut pentru prima dată de pragul de 2.200 de dolari