Aeroportul Henri Coandă, pe locul patru în topul aeroporturilor europene cu creştere a traficului
Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) s-a calificat la categoria aeroporturilor cu 5 – 10 milioane de pasageri pe an.
Pe primele patru locuri în această categorie se află aeroporturile Berlin Schoenefeld, Faro-Algarve (Portugalia), Larnaca (Cipru) şi Henri Coandă Bucureşti, urmat de aeroportul Porto.
În primul trimestru al anului curent, AIHCB a înregistrat un trafic aerian de 2.140.750 pasageri şi 23.719 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul pasagerilor care au tranzitat Henri Coandă în februarie 2016 a înregistrat o creştere de 18,4%.
Evoluţia numărului de pasageri pe AIHCB devansează semnificativ tendinţa generală de 7,8%, înregistrată la nivel european.