Afacerile Automobile Dacia au crescut anul trecut la 4,24 miliarde euro
Automobile Dacia şi-a consolidat poziţia de cea mai mare companie din România, după ce a înregistrat o cifră de afaceri de 4,24 miliarde euro în România în 2014, în creştere de la 4,16 mld. euro, a declarat Nicolas Maure, preşedintele Dacia, la evenimentul Industria Auto: motorul economiei româneşti.
Afacerile Automobile Dacia au crescut anul trecut la 4,24 miliarde euro (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Dacia a produs 339.000 de masini în 2014. Lucrăm la aproape capacitate totală la Mioveni, ceea ce este foarte bine. Mioveni este încă o fabrică importantă pentru producţia brandului Dacia. Creşterea cifrei de afaceri de anul trecut vine atât din avansul vânzărilor de componente, cât şi din vânzarea unor maşini mai scumpe, precum Duster, chiar dacă producţia a scăzut uşor", a declarat Maure la evenimentul realizat în parteneriat cu Dacia, Porsche Leasing şi Garanti Leasing.
El a precizat că Dacia trimite la export 92% din producţia de la Mioveni şi 1,6 milioaene metri cubi de componente.
"Din 2004 am vândut către 3,3 milioane de de clienţi din 44 de ţări. Dacia reprezintă 2,8% din PIB-ul României şi 7,3% din exporturi. În 2014 am vândut peste 29.600 de maşini în România, avem o cotă de piaţă de peste 31%", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Automobile Dacia a devenit în 2013 cea mai mare companie din România după cifra de afaceri raportată - 18,4 miliarde lei, devansând OMV Petrom.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO