Investitorii sunt tot mai convinşi că Grecia va trebui să renegocieze condiţiile datoriilor publice, deoarece economia nu poate creşte îndeajuns de rapid pentru a susţine o datorie care ar putea ajunge la 160% din Produsul Intern Brut.
„Guvernul elen a realizat că nu are altă cale decât să accepte o restructurare uşoară a datoriilor”, a afirmat un oficial CE, citat de Eleftherotypia.
Miniştrii greci au negat în repetate rânduri că guvernul ia în considerare scenariul restructurării.
O soluţie prin care poate fi evitată această variantă ar fi ca Grecia să primescă noi împrumuturi de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, însă este improbabilă, a menţionat oficialul.
Grecia a primit un credit de urgenţă de 110 miliarde de euro de la partenerii din zona euro şi FMI în primăvara anului trecut pentru a-şi consolida finanţele până în 2013, iar Atena s-a angajat ca în schimb să implementeze reforme economice şi să reducă deficitul bugetar.
„Cu spread-uri aşa de ridicate şi cu o datorie de 1,5 ori mai mare decât PIB-ul, cred că este o problemă de timp până la o restructurare ordonată”, a adăugat sursa citată.
Afirmaţiile oficialului vin după ce publicaţia germană Die Welt a citat într-un articol un ministru grec, căruia nu i s-a menţionat numele, care a declarat că este doar o problemă de timp până când Grecia va recurge la restructurarea datoriilor.