Afacerile Mapei în România au urcat în 2010 la 8,9 mil.euro, după preluarea unei fabrici în Bulgaria

Producătorul italian de materiale de construcţii Mapei a înregistrat anul trecut o creştere de 40% a afacerilor din România, până la aproximativ 8,9 milioane euro, influenţate de achiziţia unei fabrici de adezivi în Bulgaria.

Urmărește
57 afișări

"Investiţia făcută de grupul Mapei la sfârşitul anului 2009, de achiziţionare a fabricii de adezivi şi mortare uscate aparţinând grupului Orgachim-Policolor din Ruse - Bulgaria, a făcut posibilă reducerea costului de transport, rezultând un preţ mai mic la raft pentru clientul final. Produsele fabricate la Ruse ne-au asigurat o creştere a rulajului şi au influenţat evoluţia pozitivă a cifrei de afaceri cu aproximativ 40% faţă de anul anterior, ajungând la o valoare de aproximativ 8,9 milioane de euro", a declarat pentru MEDIAFAX director general al Mapei Romania, Vasile Brad.

Mapei comercializează în România în principal produse dedicate montajului plăcilor ceramice şi din piatră naturală, pentru realizarea pardoselilor, hidroizolaţii, mortare speciale pentru consolidarea structurilor din beton şi aditivi pentru beton. Ponderea cea mai mare în cifra de afaceri globală o au produsele pentru placări ceramice şi hidroizolaţiile, respectiv 60% din total vânzări, urmate de şape şi produse pentru pardoseli calde (textile, elastice şi din lemn).

Reprezentantul Mapei susţine că principalele măsuri luate de companie pentru a combate situaţia economică dificilă din ultimii doi ani au vizat diversificarea gamei de produse specializate prin abordarea pieţelor de nişă şi în intensificarea promovării către beneficiarul final.

"Am continuat dezvoltarea echipei de reprezentanţi tehnici şi a echipei de vânzări prin recrutarea de personal specializat, în principal pe categoria mortarelor speciale pentru structuri şi cea a aditivilor pentru beton, departament care de altfel a beneficiat şi de investiţii în dotarea cu laboratoare mobile speciale, ce susţin activitatea de cercetare şi realizare a reţetelor pentru beton chiar în incinta staţiilor de preparare a acestuia. Deoarece volumul proiectelor imobiliare a scăzut în ultimii doi ani, ne-am concentrat atenţia către beneficiarul final prin campanii promoţionale şi programe de loializare", a spus Brad.

În acest an compania şi-a propus menţinerea vânzărilor la nivelul de anul trecut sau o creştere uşoară, în condiţiile în care situaţia economică ar putea să rămână nefavorabilă în 2011.

"În acest moment, la nivel local nu avem prevăzută nicio investiţie, dar vom întreprinde toate acţiunile necesare pentru a ne dezvolta poziţia de jucător important pe piaţa materialelor de construcţii din România", a mai spus şeful Mapei România.

Principalii competitori ai companiei sunt Henkel, Baumit şi Saint Gobain, iar pe segmentul aditivilor pentru beton Sika şi BASF, conform sursei citate.

Grupul Mapei a anunţat recent că a finalizat preluarea operaţiunilor de producţie şi comercializare a adezivilor şi produselor pentru construcţii derulate de grupul german Henkel în Coreea de Sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici