Agenţia pentru IMM a primit în 35 minute un număr de 46 cereri ale IMM pentru programul Kogălniceanu
Programul a fost lansat vineri dimineaţă, primele dosare de creditare fiind înmânate în prezenţa premierului.
Prin programul „Mihail Kogălniceanu”, statul garantează în proporţie de 80% creditele accesate de întreprinderile mici şi mijlocii şi subvenţionează cu până la 50% dobânzile acestora. Garanţia statului nu trece însă de 100.000 lei.
Suma acordată reprezintă 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, iar valoarea este limitată la 30% din cifra de afaceri dacă firma are şi alte facilităţi de credit.
În program s-au înscris zece bănci, respectiv BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Banca Comercială Carpatica, Alpha Bank, Garanti Bank, OTP Bank România, Pro Credit Bank şi Unicredit Ţiriac Bank.